Adormirea Maicii Domnului, tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci de Sfânta Maria Mare

adormirea maicii domnului

Creștinii sărbătoresc, joi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe.

Această sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului, care „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Adormirea Maicii Domnului

 

Tradiția spune că Sfânta Maria, simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii pământeşti, s-a aşezat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfinţii Apostoli, care erau împrăştiaţi în toate părţile lumii cunoscute în vremea aceea pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduşi în chip miraculous la Ierusalim, pentru a fi alături de Maica Domnului şi a-i aşeza trupul în mormânt. Pentru că dintre Sfinţii Apostoli lipsea Toma, atunci când acesta a ajuns la Ierusalim, după trei zile, el i-a rugat să-i fie deschis şi lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos.

Citește și
ziua marinei
Peste 10.000 de oameni, la spectacolul de Ziua Marinei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fiindu-le milă de el, Sfinţii Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, mormântul era gol. Au cunoscut astfel că Maica Domnului se înălţase la ceruri, potrviit crestinortodox.ro.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deşi mărturii despre existenţa ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor, având o perioadă de două săptămâni de post, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viaţa Maicii Domnului.

Obiceiuri şi tradiţii de Sfânta Maria Mare

 

Sărbătoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate, scrie News.ro.

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

În data de 15 îşi schimbă bărbaţii pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de către ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.

Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii toamna va fi lungă şi călduroasă.

De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Metallica a donat 250.000 de euro pentru spitalul construit de ”Dăruieşte Viaţă”
Metallica a donat 250.000 de euro pentru spitalul construit de ”Dăruieşte Viaţă”

Fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă” - asociație care construieşte un spital în Bucureşti - Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au anunțat pe Facebook că trupa Metallica a donat 250.000 de euro pentru spital. 

Peste 10.000 de oameni, la spectacolul de Ziua Marinei
Peste 10.000 de oameni, la spectacolul de Ziua Marinei

De Sfânta Maria şi de ziua Marinei, Constanța este în sărbătoare. 10.000 de oameni participa la un spectacol grandios, organizat ca în fiecare an, de Forţele Navale Române.

Săptămână aglomerată pe litoral. Mii de turiști au urmărit pregătirile pentru Ziua Marinei
Săptămână aglomerată pe litoral. Mii de turiști au urmărit pregătirile pentru Ziua Marinei

Săptămână aglomerată pe litoral. Mii de turiști au urmărit pregătirile pentru Ziua Marinei

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.