Forța Dreptei cere eliminarea pensiilor speciale printr-un proiect de lege. Violeta Alexandru: să curăţăm toate sporurile

ministru Violeta Alexandru

Parlamentari din Forța Dreptei, alături de fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru, au anunțat depunerea unui proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale.

Forţa Dreptei depune un proiect legislativ pentru desfiinţarea pensiilor speciale. Adevărul este că nu este niciun proiect depus în acest moment. Coaliţia nu a făcut decât să schimbe pe ici pe colo, nimic substanţial, legislaţia privind pensiile speciale, iar Forţa Dreptei consideră că ne trebuie un moment T0 în care toate să fie eliminate, cele care se pot fi eliminate, pentru că ale magistraţilor sunt protejate de decizii ale Curţii Constituţionale, iar cele din sistemul militar au nevoie de o cu totul altă abordare, în opinia noastră”, a spus Violeta Alexandru, marţi la Parlament, potrivit news.ro.

Fostul ministru al Muncii a explicat că toată lumea trebuie să înţeleagă că toate pensiile trebuie aliniate principiului contributivităţii: „urmează ca după acest moment T0 să curăţăm tot ce înseamnă sporuri, care la unii intră, la alţii nu intră în calculul pensiei, curăţăm tot ce înseamnă abuzuri şi manieră piloasă de a se încadra în grupe în zona publică fără o justificare a condiţiilor deosebite în care a lucrat cineva. Deci acolo e o zonă în care trebuie să facem curăţenie.

PSD a anunţat, marţi, că grupul de lucru format din miniştrii care gestionează pensii speciale va propune un set de amendamente care să transpună recomandările Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene, arătând că România nu îşi permite să rateze fondurile europene din PNRR, din cauza pensiilor speciale.

Social-democraţii spun că miniştrii care gestionează pensii speciale vor veni cu o formulă care să reducă ponderea în PIB a acestor pensii şi care să asigure echitatea faţă de sistemul de contributivitate.

Citește și
pensie
Pensionarii care primesc pensiile pe card vor primi talonul online, fără să mai aştepte poştaşul. Legea a fost adoptată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și USR are un proiect de lege similar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Violeta Alexandru demisionează din grupul parlamentar PNL. Fostul ministru îl critică aspru pe Florin Cîțu
Violeta Alexandru demisionează din grupul parlamentar PNL. Fostul ministru îl critică aspru pe Florin Cîțu

Deputatul Violeta Alexandru a anunţat, miercuri, că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi devine parlamentar neafiliat.

Pensionarii care primesc pensiile pe card vor primi talonul online, fără să mai aştepte poştaşul. Legea a fost adoptată
Pensionarii care primesc pensiile pe card vor primi talonul online, fără să mai aştepte poştaşul. Legea a fost adoptată

Violeta Alexandru, deputat PNL, a anunţat că proiectul de lege prin care talonul mov de pensie se va putea trimite, la cerere, pensionarilor, în format electronic - prin e-mail sau prin contul online CNPP, a fost adoptat şi merge la promulgare.

Violeta Alexandru: Nu se va reface coaliţia. S-a terminat. Pare că România va fi aruncată în braţele populiştilor
Violeta Alexandru: Nu se va reface coaliţia. S-a terminat. Pare că România va fi aruncată în braţele populiştilor

Deputatul PNL Violeta Alexandru scrie, într-o postare pe Facebook, că actuala coaliţie nu se va reface, punctând că preferă să accepte realitatea decât să se păcălească singură.

Ministrul Voiculescu: ”Nu este nici un “scandal” între doamna Violeta Alexandru și mine”
Ministrul Voiculescu: ”Nu este nici un “scandal” între doamna Violeta Alexandru și mine”

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă că nu este "niciun scandal" între el şi deputatul PNL Violeta Alexandru pe tema calculării indicelui de infectare cu noul coronavirus.

Vlad Voiculescu acuză măsluirea cifrelor pandemiei înainte de alegeri, într-un schimb de replici cu ministrul Muncii
Vlad Voiculescu acuză măsluirea cifrelor pandemiei înainte de alegeri, într-un schimb de replici cu ministrul Muncii

Deputatul PNL Violeta Alexandru şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au avut un schimb de replici pe Facebook cu privire la statisticile oficiale referitoare la numărul de îmbolnăviri cu COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.