„Veniţi să mă luaţi". O fetiță din Gaza a implorat după ajutor trei ore. A fost găsită moartă lângă cadavrele rudelor ei FOTO

Hind Rajab
X/@PalestineRCS

Trupul unei fetiţe din Gaza, care a cerut ajutor în timp ce era prinsă sub focul israelian, a fost găsit după 12 zile de căutări lângă cadavrele a cinci membri ai familiei sale.  

Hind Rajab este o fetiță palestiniană în vârstă de șase ani care a implorat ore în şir ajutor pentru a fi salvată. Ea și familia ei au fost prinse sub focul soldaţilor israelieni în Fâşia Gaza.

Fetiţa a implorat ajutor în timp ce în spatele ei răsunau focuri de armă

Copila a fost găsită de rude, abia după 12 zile de la incident, conform Reuters. Lângă rămășițele fetiței au fost găsite cadavrele a cinci membri ai familiei sale şi a doi lucrători de ambulanţă care se duseseră să o salveze.

Semiluna Roşie palestiniană a acuzat armata israeliană că a ţintit în mod deliberat ambulanţa pe care o trimisese la faţa locului, după ce a petrecut trei ore la telefon cu Hind Rajab.

„Ocupaţia a vizat în mod deliberat echipajul Semilunii Roşii, în ciuda unei coordonări prealabile pentru a permite ambulanţei să ajungă la faţa locului ca să o salveze pe Hind", a declarat Semiluna Roşie într-un comunicat.

Citește și
Fasia Gaza
„Moartea a devenit inevitabilă”. Traiul este tot mai greu în Fâșia Gaza. Oamenii supraviețuiesc din hrana pentru animale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Membrii familiei au găsit trupul lui Hind împreună cu cele ale unchiului şi mătuşii sale şi ale celor trei copii ai lor, într-o maşină aflată în apropierea unui sens giratoriu din suburbia Tel al-Hawa din oraşul Gaza, a raportat agenţia oficială palestiniană de ştiri Wafa.

Semiluna Roşie a publicat o fotografie a ambulanţei, în care se vede aproape complet arsă.

Imaginile filmate de Al Jazeera de la faţa locului păreau să arate ambulanţa la doar câţiva paşi de maşina în care se afla familia, o Kia Picanto neagră avariată şi plină de găuri de gloanţe.

Situaţia dificilă a lui Hind, dezvăluită în clipuri audio sfâşietoare în timp ce vorbea îngrozită cu lucrătorii de la salvare în urmă cu 12 zile, a subliniat condiţiile imposibile pentru civili în faţa asaltului Israelului asupra Fâşiei Gaza.

Peste 28.000 de persoane ar fi fost ucise în Gaza începând din 7 octombrie, potrivit autorităţilor sanitare de aici.

Pe parcursul războiului, armata israeliană a declarat că ia măsuri pentru a evita victimele civile, dar s-a confruntat cu critici internaţionale puternice din cauza numărului mare de victime.

„Veniţi să mă luaţi"

Înregistrările audio publicate de Semiluna Roşie la începutul acestei luni redau un apel către dispecerat care a fost făcut mai întâi de verişoara adolescentă a lui Hind, Layan Hamadeh, care a spus că un tanc israelian se apropie, înainte de a se auzi tiruri şi ţipete.

Considerată a fi singura supravieţuitoare, Hind a rămas la telefon timp de trei ore cu dispecerii, care au încercat să o liniştească în timp ce se pregăteau să trimită o ambulanţă.

„Veniţi să mă luaţi. Sunt atât de speriată, vă rog să veniţi", a fost auzită Hind plângând cu disperare.

Semiluna Roşie palestiniană a declarat că, după ce s-a coordonat cu armata israeliană prin intermediul mediatorilor şi a primit undă verde, a stabilit că este suficient de sigur să trimită o ambulanţă cu doi membri ai echipajului, Youssef Zeino şi Ahmed Al-Madhoon.

„În ultima noastră comunicare cu echipa, aceştia au spus că forţele de ocupaţie au îndreptat un fascicul laser spre ei. Am auzit focuri de armă şi apoi o explozie", a declarat purtătorul de cuvânt al Semilunii Roşii din Ramallah, Nebal Farsakh.

Contactul a fost apoi pierdut atât cu echipa de ambulanţă, cât şi cu Hind, lăsând familiile lor, colegii şi mulţi oameni din întreaga lume îngrijoraţi de soarta lor.

„În timp ce continuăm să investigăm ce s-a întâmplat cu exactitate, dorim să reiterăm că civilii trebuie să fie protejaţi - niciun copil nu ar trebui să fie îngrozit că moare, înconjurat de cadavrele membrilor familiei sale. Faptul că acestea au fost potenţial ultimele momente ale lui Hind este devastator şi insuportabil", a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Israelul, aproape de „o catastrofă şi un masacru” în Fâșia Gaza. Orașul pe care Hamas nu îl vrea bombardat
Israelul, aproape de „o catastrofă şi un masacru” în Fâșia Gaza. Orașul pe care Hamas nu îl vrea bombardat

Hamas a avertizat sâmbătă că o ofensivă israeliană asupra Rafah ar putea face "zeci de mii de morţi şi răniţi" în acest oraş din sudul Fâşiei Gaza, ultimul refugiu pentru sute de mii de civili palestinieni pe care Israelul că vrea să-i evacueze.

„Moartea a devenit inevitabilă”. Traiul este tot mai greu în Fâșia Gaza. Oamenii supraviețuiesc din hrana pentru animale
„Moartea a devenit inevitabilă”. Traiul este tot mai greu în Fâșia Gaza. Oamenii supraviețuiesc din hrana pentru animale

Oamenii care trăiesc în nordul izolat al Fâșiei Gaza au declarat pentru BBC că cei mici stau zile întregi fără hrană, în timp ce convoaiele de ajutor umanitar sunt tot mai des lipsite de autorizații de intrare.  

Iranul a cerut FIFA să „suspende” Israelul din toate activităţile legate de fotbal
Iranul a cerut FIFA să „suspende” Israelul din toate activităţile legate de fotbal

Federaţia iraniană de fotbal a anunţat, sâmbătă, că a cerut FIFA să suspende forul de la Tel Aviv, din cauza războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP.

 

Netanyahu ordonă armatei israeliene să pregătească evacuarea Rafah înaintea unei invazii preconizate
Netanyahu ordonă armatei israeliene să pregătească evacuarea Rafah înaintea unei invazii preconizate

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să elaboreze un dublu plan de evacuare a civililor din Rafah, ultima zonă în care şi-au găsit refugiu locuitorii din Gaza, şi de înfrângere a batalioanelor Hamas rămase.

O ofensivă de amploare a armatei israeliene la Rafah va „agrava tragedia” în curs de desfăşurare (UNRWA)
O ofensivă de amploare a armatei israeliene la Rafah va „agrava tragedia” în curs de desfăşurare (UNRWA)

Orice ofensivă de amploare a armatei israeliene la Rafah, ultimul refugiu al refugiaţilor de război din interiorul Fâşiei Gaza, va „agrava tragedia fără sfârşit” care are loc aici, a atenţionat vineri agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.