„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin

Bill Browder
spotmedia.ro

Este un război al resurselor și, atâta timp cât Putin vinde petrol, poate câștiga. Doar pentru rachetele rusești care au intrat în Ucraina sâmbătă, valoarea a fost de 427 de milioane de dolari, iar petrolul pe care Rusia l-a vândut tocmai în acea zi a făcut mai mult de 427 de milioane de dolari.

 

Și astfel Putin poate continua să-și permită războiul atâta timp cât el poate continua să vândă petrol, spune tranșant, în interviul acordat spotmedia.ro, Bill Browder, cel numit cândva inamicul numărul 1 al lui Putin, inițiatorul Legii Magnițki contra corupției.

Pe termen scurt, însă, Bill Browder are un plan pentru a-l extrage din închisoarea din Siberia pe următorul Navalnîi, Vladimir Kara-Murza, otrăvit și el de Kremlin și condamnat la 25 de ani de temniță.

Bill Browder a fost cel mai important investitor străin în Rusia până în 2005, când viza i-a fost anulată din cauza campaniei sale împotriva corupției și a devalizărilor practicate de oligarhi. Fondul său a devenit ținta unei operațiuni frauduloase susținute de organele judiciare.

Citește mai multe pe spotmedia.ro. 

Citește și
ucraina
24 februarie 2024 – Doi ani de război în Ucraina. Cronologia celor mai importante evenimente
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ucraina afirmă că a doborât al doilea avion rusesc de spionaj A-50. „Felicitări ocupanţilor de Ziua Apărătorului Patriei”
Ucraina afirmă că a doborât al doilea avion rusesc de spionaj A-50. „Felicitări ocupanţilor de Ziua Apărătorului Patriei”

Ucraina afirmă că a doborât un avion militar rusesc de spionaj A-50, al doilea astfel de anunţ în puţin peste o lună, relatează CNN.

24 februarie 2024 – Doi ani de război în Ucraina. Cronologia celor mai importante evenimente
24 februarie 2024 – Doi ani de război în Ucraina. Cronologia celor mai importante evenimente

Sâmbătă, 24 februarie 2024, se împlinesc doi ani de când președintele rus Vladimir Putin anunța că începe o „operațiune specială militară” în Ucraina, țară condusă de Volodimir Zelenski.

Războiul ruso-ucrainean, în imagini. Doi ani de la invazia pe scară largă a trupelor lui Putin în Ucraina | GALERIE FOTO
Războiul ruso-ucrainean, în imagini. Doi ani de la invazia pe scară largă a trupelor lui Putin în Ucraina | GALERIE FOTO

La 24 februarie 2024 se împlinesc doi ani de la invazia pe scară largă pe care Rusia a lansat-o în țara vecină Ucraina. De fapt, războiul a început acum 10 ani, când trupele Kremlinului au cucerit Crimeea în februarie 2014.

Incendiu violent într-un bloc de locuințe din China. Cel puțin 15 persoane au murit, 44 sunt rănite
Incendiu violent într-un bloc de locuințe din China. Cel puțin 15 persoane au murit, 44 sunt rănite

Flăcări uriaşe în miezul nopţii: un incendiu, vineri, într-o clădire rezidenţială a făcut cel puţin 15 morţi şi 44 de răniţi în estul Chinei, potrivit unui bilanţ provizoriu anunţat sâmbătă de autorităţile oraşului Nanjing, transmite AFP.

"Cel mai rău film de groază". Mărturia româncei care administrează complexul mistuit de foc în Valencia

Au fost momente de groază, joi, în Spania. Un incendiu puternic a mistuit două blocuri de apartamente din Valencia în mai puțin de o oră.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.