Un nou născut a fost găsit într-o pungă de cumpărături, la minus 3 grade Celsius, în Londra. Bebelușul era în viață

bebelus
Shutterstock

O fetiță nou-născută se află la spital după ce a fost găsită înfășurată într-un prosop într-o pungă de cumpărături pe o stradă din Londra, a anunțat vineri poliția britanică, în timp ce capitala se confruntă cu temperaturi sub zero grade.  

Bebelușul a fost găsit de o persoană care își plimba câinele în Newham, în estul Londrei, joi, în jurul orei 21.00, a precizat Poliția din Londra, scrie Reuters.

Potrivit serviciului național de meteorologie, în Londra erau minus 3 grade Celsius la acea oră.

„Persoana respectivă a ținut fetița într-un loc călduros până la sosirea paramedicilor de la Serviciul de Ambulanță din Londra, care au verificat-o înainte de a o duce la spital. Nu a fost rănită în niciun fel și este în siguranță acum, iar personalului spitalului are grijă de ea”, au declarat autoritățile într-un comunicat.

Poliția a mai precizat că este îngrijorată de bunăstarea mamei bebelușului, crezând că aceasta nu primește suficientă asistență socială, și a făcut apel la aceasta să ia legătura cu autoritățile.

Citește și
bebelus
Un bebeluș cu febră de peste 40 de grade și ritm cardiac de 202 a fost externat din spital noaptea. A doua zi a murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat a salvat un bebeluș aruncat la gunoi, în Italia. „Adevăratul animal este persoana care l-a aruncat acolo”
Un bărbat a salvat un bebeluș aruncat la gunoi, în Italia. „Adevăratul animal este persoana care l-a aruncat acolo”

Un bărbat de 49 de ani dintr-o localitate de lângă Torino, Italia, a salvat viața unui bebeluș pe care l-a găsit într-un tomberon de gunoi.

 

Un bebeluș cu febră de peste 40 de grade și ritm cardiac de 202 a fost externat din spital noaptea. A doua zi a murit
Un bebeluș cu febră de peste 40 de grade și ritm cardiac de 202 a fost externat din spital noaptea. A doua zi a murit

O mamă și-a găsit bebelușul mort în pat, după ce copilul a fost externat în mod greșit din spital, în Marea Britanie.

Un bebeluș din SUA este prima persoană supusă unui transplant parţial de inimă din lume. procedura a fost un succes. VIDEO
Un bebeluș din SUA este prima persoană supusă unui transplant parţial de inimă din lume. procedura a fost un succes. VIDEO

Un bebeluș din SUA este prima persoană din lume care a fost supusă unui transplant parţial de inimă, scrie News.ro.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.