SUA oferă 10 milioane de dolari pentru informații privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016

Când va fi anunțat rezultatul final al alegerilor din Statele Unite. Cu ce întârziere ar putea fi aflat câștigătorul
Shutterstock

Administraţia americană a anunţat joi o recompensă în valoare de 10 milioane de dolari pentru informaţii despre presupusa ingerinţă a Rusiei în procesul electoral din SUA, atât din trecut, cât şi din prezent.

Acest lucru se întâmplă cu câteva luni înainte de alegerile la jumătate de mandat preconizate să aibă loc în noiembrie, relatează EFE.

Departamentul de Stat menţionează într-un comunicat de presă că se oferă această sumă oricărei persoane care furnizează informaţii care ar conduce la "identificarea sau localizarea oricăror străini, inclusiv entităţi străine, care au fost sau sunt implicaţi în ingerinţe în alegerile americane".

Recompensa va fi oferită de asemenea oricărei persoane care furnizează informaţii de natură să servească la prevenirea sau contracararea unui astfel de act, informează Agerpres.

În mod concret, precizează Departamentul de Stat, autorităţile americane caută date despre Agenţia de Cercetare a Internetului (IRA), pe care SUA o descriu ca fiind o instituţie rusă despre care se crede că este implicată în operaţiuni de interferenţă electorală.

Citește și
Peste 40 de clinici din SUA au încetat să mai practice avorturi într-o lună după decizia Curții Supreme
Peste 40 de clinici din SUA au încetat să mai practice avorturi într-o lună după decizia Curții Supreme
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Se presupune că această agenţie şi-a început amestecul în sistemul politic al SUA în 2014 şi s-a folosit de alegerile prezidenţiale din 2016 ca să semene "discordie" în societatea americană.

Departamentul de Stat afirmă că IRA îşi desfăşoară activităţile prin intermediul unor companii ruseşti, precum MediaSintex, GlavSet şi MixInfo.

Administraţia americană şi-ar dori de asemenea informaţii despre cetăţeanul rus Ievgheni Viktorovici Prigojin, pe care îl acuză de finanţarea IRA prin intermediul companiilor "pe care le controlează": Concord Management & Consulting şi Concord Catering.

În paralel, Washingtonul speră să obţină informaţii despre o serie de alţi cetăţeni ruşi pe care îi suspectează că ar avea legătură cu Agenţia de Cercetare a Internetului, pe care îi identifică drept Irina Viktorovna Kaverzina, Vladimir Venkov, Mihail Ivanovici Bîstrov şi Aleksandra Iurievna Krîlova, printre alţii.

Aceste persoane sunt acuzate că au desfăşurat operaţiuni de obstrucţionare, alterare sau zădărnicire a activităţilor guvernului prin "fraudă şi înşelăciune" cu scopul de a interveni în alegerile din SUA, inclusiv în cele prezidenţiale din 2016.

Acuzaţiile SUA împotriva Rusiei privind presupusa ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016, câştigate de republicanul Donald Trump, s-au făcut auzite constant în ultimii ani şi au deteriorat relaţiile dintre cele două ţări, deja grav afectate după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi care s-au degradat şi mai mult după invazia rusă în Ucraina la 24 februarie, notează EFE.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 156. Zelenski: Rușii au lansat atacuri cu rachete asupra regiunii Kiev. O serie de atacuri brutale

racheta
Volodimir Zelenski: Nimeni în lume nu investeşte în terorism mai mult decât Rusia. Au lansat atacuri asupra regiunii Kiev

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis în mesajul zilnic către popor că armata rusă a lansat atacuri cu rachete asupra regiunii Kiev, Kropyvnytskyi şi a lovit Mykolaiv.

LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 43. Lavrov anunță că acordul de pace înaintat de Ucraina are
MAE rus: Lavrov va „acorda atenţie” solicitării de convorbire a lui Blinken, atunci când „timpul îi va permite”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va "acorda atenţie" solicitării Departamentului de Stat al SUA de a vorbi cu secretarul de stat Antony Blinken atunci când "timpul o va permite", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

Laodicea
Ucraina afirmă că o navă deţinută de sirieni şi acostată în Liban transporta cereale furate

Ambasada Ucrainei în Liban a cerut autorităţilor să clarifice condiţiile în care o navă siriană - despre care Ucraina susţine că transportă orz furat - a fost autorizată să acosteze la Tripoli.

ucraina, soldati, herson
Ucraina începe ofensiva în Herson. Atacuri asupra podului Antonickiy au lăsat trupele rusești „practic izolate”

O contraofensivă a trupelor ucrainene din sudul ţării "prinde contur" în jurul oraşului Herson, ocupat, potrivit Ministerului britanic al Apărării (MoD), potrivit BBC.

nava
O navă hidrografică ucraineană a sărit în aer la Gurile Dunării, pe canalul Bâstroe

O navă hidrografică ucraineană a sărit în aer joi la Gurile Dunării, a anunţat vineri dimineaţă Comandamentul Operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene, citat de agenţia de presă Unian.

ucraina, nikolaev
Atac la Nikolaev, în Ucraina. Cinci persoane au murit, iar alte șapte sunt rănite

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi şapte rănite într-un atac care a avut loc lângă o staţie de transport public din Nikolaiv, potrivit unui videoclip postat de guvernatorul regional Vitaliy Kim.

himars, rachete
Armata rusă acuză Ucraina că a bombardat o tabără de prizonieri ucraineni. 40 de persoane ar fi murit

Armata rusă a acuzat forţele ucrainene că au bombardat o închisoare din estul regiunii Donbas, controlată de separatiştii pro-ruşi, ucigând 40 de prizonieri de război ucraineni şi rănind alţi 75, transmite Le Figaro.

rusia, turcia
Rusia transferă miliarde de dolari pentru construcţia unei centrale nucleare în Turcia

O companie de stat din Rusia transferă sume mari în dolari către o subsidiară care construieşte o centrală nucleară în valoare de 20 de miliarde de dolari în Turcia.

Anthony Blinken
Antony Blinken efectuează un turneu diplomatic în Africa pentru a contracara influenţa rusă

Şeful diplomaţiei americane se va deplasa în august în Africa de Sud, în Republica Democratică Congo şi în Rwanda, a anunţat vineri Departamentul de Stat, în contextul în care SUA încearcă să contracareze influenţa diplomaţiei ruse, relatează AFP.

Vladimir Putin
Putin ordonă guvernului rus să repare locuinţele şi infrastructurile în zonele ocupate din estul Ucrainei

Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

soldat ucraina
Acte de cruzime comise în timpul războiului: Prizonier de război ucrainean, castrat de un soldat rus

Un videoclip în care apare un soldat rus care castrează un prizonier de război din Ucraina a apărut pe Telegram.  

Rușii și ucrainenii se acuză reciproc pentru bombardarea unei tabere de prizonieri ucraineni. Acolo se aflau și militări din
Rușii și ucrainenii se acuză reciproc pentru bombardarea unei tabere de prizonieri ucraineni

Cel puțin cinci oameni au murit în zona unei stații de autobuz după un atac al rușilor la Nikolaev, în sudul Ucrainei.

serghei lavrov
Discuţie „sinceră şi directă” între Blinken şi Lavrov, prima lor conversaţie de la începutul invaziei ruse în Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut vineri prima lor discuţie telefonică de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Citește și...
O adolescentă a fost admisă la Medicină la doar 13 ani. Cum a fost posibil
O adolescentă a fost admisă la Medicină la doar 13 ani. Cum a fost posibil

O adolescentă de doar 13 ani a fost acceptată la o facultate de medicină în SUA.

Peste 40 de clinici din SUA au încetat să mai practice avorturi într-o lună după decizia Curții Supreme
Peste 40 de clinici din SUA au încetat să mai practice avorturi într-o lună după decizia Curții Supreme

Cel puţin 43 de clinici au încetat să mai practice avorturi de la decizia Curţii Supreme a SUA de a nu mai garanta dreptul femeilor la întrerupere de sarcină, conform unui studiu publicat joi, relatează AFP.

 

Economia SUA, cel mai clar semn de recesiune. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv
Economia SUA, cel mai clar semn de recesiune. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv

Economia Statelor Unite s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv în perioada aprilie-iunie, cu 0,9%, confirmând o condiţie larg acceptată pentru o recesiune, a raportat joi Biroul de Analiză Economică, transmite CNBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.