SUA ar putea realiza primul test nuclear după zeci de ani. Motivul are legătură cu Rusia și China

test nuclear
Getty

Administrația Trump a discutat despre efectuarea unui test nuclear pentru prima dată după 1992, scrie Washington Post.

Decizia va avea consecințe importante în relația cu celelalte puteri nucleare și va încălca un acord de zeci de ani în acestă privință, scriu jurnaliștii americani.

Sursele Washington Post ar fi un membru al administrației și doi foști oficiali. Discuția despre testul nuclear cu explozie a avut loc pe 15 mai, la o ședință despre securitatea națională.

Aceasta a fost una dintre soluțiile propuse, după ce Rusia și China au fost acuzate că realizează teste nucleare. O reacție rapidă se vrea a fi un mesaj transmis celor două țări rivale, pentru a sublinia puterea SUA.

Întâlnirea s-a încheiat fără nicio decizie

 

Citește și
sua, rusia
SUA acuză Rusia că a încălcat încă un tratat internațional
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întâlnirea nu s-a încheiat cu nicio decizie au precizat sursele publicației. Consiliul Național de Securitate a refuzat să comenteze subiectul.

”Ar fi o invitație pentru alte țări cu armament nuclear, care vor urma exemplul”, a avertizat Daryl Kimball, directorul executiv al Asociației pentru Controlul Armelor.

SUA sunt singura țară care a folosit o armă nucleară, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din 1945, cel puțin opt țări au efectuat aproximativ 2.000 de teste nucleare. Jumătate dintre acestea au aparținut SUA, mai scrie Washington Post.

SUA tocmai au anunțat că se retrag din tratatul ”Opn Skies”

 

În urmă cu două zile, SUA au anunțat că vor părăsi tratatul ”Open Skies”, Cer Deschis, în care este implicată și România.

Acesta este al treilea tratat major care se referă la înarmare din care Donald Trump a decis retragerea SUA, a scris New York Times.

Ambasadorii ţărilor membre NATO au fost convocaţi pentru o reuniune de urgenţă, după anunţarea retragerii SUA, care ar urma să fie efectivă în şase luni, potrivit AFP.

Tratatul, la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România, permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.

SUA s-au retras deja din Acordul de la Viena în dosarul nuclear iranian și din Tratatul forţelor nucleare intermediare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reuniune de urgenţă a NATO, după ce Trump a decis să iasă din tratatul
Reuniune de urgenţă a NATO, după ce Trump a decis să iasă din tratatul "Cer Deschis". Ce rol joacă România

SUA au decis să părăsească tratatul ”Open Skies”, Cer Deschis, în care este implicată și România. Acesta este al treilea tratat major care se referă la înarmare din care Donald Trump a decis retragerea SUA, scrie New York Times.

SUA acuză Rusia că a încălcat încă un tratat internațional
SUA acuză Rusia că a încălcat încă un tratat internațional

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a acuzat miercuri Rusia de încălcarea tratatului Cer Deschis, lăsând să se înţeleagă că SUA ar putea denunţa această înţelegere, transmite AFP.

Preşedintele Rouhani şi ministrul de externe Zarif resping ideea unui „acord Trump” în dosarul nuclear
Preşedintele Rouhani şi ministrul de externe Zarif resping ideea unui „acord Trump” în dosarul nuclear

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a respins marţi o propunere privind un „acord Trump” care să rezolve criza în dosarul nuclear al Teheranului,

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.