Scene apocaliptice pe coasta Mexicului. Uraganul „extrem de periculos” Lidia face ravagii. A ucis cel puțin o persoană VIDEO

uragan
Twitter/@pmxico

Uraganul Lidia s-a abătut, marţi seară, asupra coastei mexicane a Pacificului, în oraşul balnear Las Penitas.

Furtuna puternică, de categoria 4, a ucis cel puţin o persoană, în timp ce staţiunile s-au pregătit pentru ploi torenţiale, vânt puternic şi inundaţii, scrie Reuters, conform News.ro.

Autorităţile din statul Nayarit au declarat că o persoană a fost ucisă când un copac a căzut peste duba pe care o conducea la nord de Puerto Vallarta, o destinaţie turistică importantă.

În Puerto Vallarta, locuitorii au închis ferestrele cu scânduri şi au tras saci de nisip de pe plajă pentru a întări barierele de protecţie împotriva inundaţiilor de pe faţadele magazinelor lor, iar aeroportul a anunţat că va fi închis până miercuri la ora 8.00 a.m. (14.00 GMT).

Citește și
furtuna
Furtuna Philippe face ravagii. Alertă roşie de ploi abundente în arhipelagul Guadelupa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Străzile oraşului erau goale până la căderea nopţii, în timp ce vânturile puternice au aruncat apa pe promenada mărginită de palmieri şi au zguduit clădirile.

Centrul Naţional al Uraganelor din SUA (NHC) a declarat că Lidia are o forţă „extrem de periculoasă” şi suflă cu rafale de vânt de 225 km/h în statul Jalisco.

Îi îndemn pe cei care locuiesc între Nayarit şi Jalisco, în special în Bahia de Banderas, Puerto Vallarta şi Tomatlan, să îşi ia măsuri de precauţie”, a declarat preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, recomandând oamenilor să se ferească de zonele joase, râuri şi pante.

Videoclipuri pe reţelele de socializare au arătat ploi abundente până în oraşul Guadalajara, situat în interiorul ţării. Unii oameni au raportat copaci căzuţi care blocau drumurile şi râuri care ameninţau să iasă din matcă.

NHC, cu sediul la Miami, a declarat că Lidia se deplasează spre est-nord-est cu 16 mile pe oră (26 km/h) şi ar trebui să slăbească rapid pe măsură ce se îndreaptă spre interior.

O avertizare de uragan este în vigoare de la Islas Marias până la oraşul interior El Roblito din statul Nayarit şi până la oraşul portuar Manzanillo, în timp ce condiţiile de furtună tropicală s-ar putea extinde până în statul Michoacan şi în părţile sudice ale statului Sinaloa.

Mai la sud, furtuna tropicală Max a ucis două persoane şi a rănit cel puţin două în statul Guerrero, potrivit rapoartelor mass-media.

Lidia vine la opt ani după ce Patricia, un uragan de categoria 5, cel mai înalt nivel pe scara Saffir-Simpson, a lovit în apropiere de Puerto Vallarta cu vânturi care au smuls copaci, au mutat maşini şi au forţat mii de oameni să îşi părăsească locuinţele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un val de aer polar a cuprins România. Pe litoral vântul a avut la rafală 90 de km pe oră și s-a format o furtună de nisip
Un val de aer polar a cuprins România. Pe litoral vântul a avut la rafală 90 de km pe oră și s-a format o furtună de nisip

După zile superbe de toamnă, un val de aer polar a cuprins brusc România. În unele zone noaptea trecută s-au înregistrat temperaturi negative.

Furtuna Philippe face ravagii. Alertă roşie de ploi abundente în arhipelagul Guadelupa
Furtuna Philippe face ravagii. Alertă roşie de ploi abundente în arhipelagul Guadelupa

Furtuna tropicală Philippe a făcut ravagii în arhipelagul Guadelupa, Caraibe, plasat în alertă roşie de ploi abundente pentru câteva ore.

 

Centrul Greciei, măturat de inundații provocate de furtuna Elias. Unde se înregistrează cele mai mari pagube
Centrul Greciei, măturat de inundații provocate de furtuna Elias. Unde se înregistrează cele mai mari pagube

Localnicii din centrul Greciei abia își trag sufletul, după noul val de inundații - al doilea, în decurs de numai o lună.

Un elicopter s-a prăbușit în Grecia din cauza furtunii Elias. Secțiile unui spital au fost inundate
Un elicopter s-a prăbușit în Grecia din cauza furtunii Elias. Secțiile unui spital au fost inundate

Începând de miercuri, furtuna Elias a afectat mai ales oraşul Volos, capitala prefecturii Magnesia, Insula Evia şi prefectura Ftiotida, antrenând revărsări ale unor torenţi, alunecări de teren, ruperi de baraje, inundarea unort drumuri şi locuinţe.  

Inundații devastatoare în Grecia, unde străzile au fost transformate în râuri. Stare de urgență în Volos
Inundații devastatoare în Grecia, unde străzile au fost transformate în râuri. Stare de urgență în Volos

Noi inundaţii au avut loc miercuri în centrul Greciei, pentru a doua oară în această lună, oraşul Volos fiind puternic afectat. Luna trecută, o furtună s-a soldat cu moartea a 17 persoane şi a provocat pagube importante, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.