Rețea de sclavie uriașă în Marea Britanie. Majoritatea victimelor, din Europa de Est

×
Codul embed a fost copiat

Poliţia britanică a dezmembrat una dintre cele mai vaste reţele de sclavie modernă, ale căror victime sunt cu precădere est-europeni.

Cu vârste cuprinse între 17 şi 60 de ani, cei 400 de oameni salvaţi au fost ademeniţi cu promisiunea unor locuri de muncă în Regat. La faţa locului s-au trezit însă captivi ai unor indivizi care i-au silit să muncească la ferme, în centre de reciclare a gunoiului ori chiar să se prostitueze. Aproape toţi banii câştigaţi erau, fireşte, confiscaţi de traficanţi.

Şapca acestui bărbat nu e un accesoriu chic, ci o formă de protecţie, de mascare a identităţii.

În Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, pe străzi obişnuite, în case care nu ies cu nimic în evidenţă, erau comise abuzuri înfiorătoare.

Un poliţist sub acoperire a avut dificilă misiunea de a câştiga încrederea victimelor, ca să le ajute să evadeze.
"Sclavii" din zilele noastre sunt exploataţi şi controlaţi cu o violenţă greu de imaginat.

Citește și
român tinut în sclavie
Ipostaza umilitoare în care a fost filmat românul ținut ca sclav în UK de doi conaționali
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Traficanţii din aceste fotografii sunt originari din Polonia, la fel şi victimele lor. Indivizii au vizat oameni simpli, fără multă educaţie, şi i-au convins să vină în Regat pentru o viaţă mai bună. Victimele s-au ales însă cu un regim de muncă forţată şi neplătită.

Poliţia britanică suspectează că traficanţii câştiga milioane de lire sterline de pe urmă muncii celor ţinuţi prizonieri. Unii dintre şefii reţelei nici nu ezită să-şi afişeze bogăţia, circulând cu maşini de lux. Mai grav este că n-ar fi singură grupare de acest tip, spun procurorii!

Acest centru ajuta oamenii fără adăpost din Birmingham. Aici sfârşesc şi foştii sclavi după ce "temnicerii" lor nu mai scot suficienţi bani de pe urma lor.

Autorităţile britanice considera că sclavia este o afacere înfloritoare în întreaga ţară, cu zeci de mii de victime.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Copil de 12 ani vândut ca sclav de către tatăl său. Băiatul a fost părăsit de mamă
Copil de 12 ani vândut ca sclav de către tatăl său. Băiatul a fost părăsit de mamă

Un băiat de 12 ani din satul Merii, județul Dâmbovița, ar fi fost vândut ca sclav de tatăl său și este obligat să efectueze munci grele pentru un bărbat din Găești.

Ipostaza umilitoare în care a fost filmat românul ținut ca sclav în UK de doi conaționali
Ipostaza umilitoare în care a fost filmat românul ținut ca sclav în UK de doi conaționali

Cuplul din România care l-a ținut în sclavie pe un conațional, care a fost tratat cu ”dispreț și cruzime”, obligându-l să trăiască sub scări, ”ca Harry Potter” și-a aflat pedeapsa stabilită de instanță.

Primele imagini cu românul care a trăit „ca Harry Potter
Primele imagini cu românul care a trăit „ca Harry Potter" în UK. Cine îl ţinea în sclavie

Justiția britanică a făcut dreptate pentru românul care a fost ținut sclav și a trăit ca Harry Potter, sub scări, primind doar 5 lei pe zi, pentru a-și cumpăra biscuiți.

Român ținut sclav în UK și ”obligat să trăiască sub scară, ca Harry Potter”
Român ținut sclav în UK și ”obligat să trăiască sub scară, ca Harry Potter”

Trei români sunt judecați în Marea Britanie și riscă pedepse cu închisoarea pentru că au ținut în sclavie un conațional, obligat să muncească în folosul lor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.