Preşedintele Aleksandar Vucic le cere etinicilor sârbi din Kosovo să demonteze baricadele

Aleksandar Vučić
AFP

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a îndemnat pe etnicii sârbi din Kosovo să pună capăt protestelor împotriva guvernului de la Pristina, asigurându-i că nu vor fi puşi sub urmărire penală, a declarat un oficial de la Belgrad.

"Am primit garanţii din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene că niciunul dintre sârbii din Kosovo care au participat la proteste şi care au ridicat baricade nu va fi urmărit penal sau arestat", a declarat Petar Petkovic, şeful biroului guvernamental al Serbiei pentru Kosovo, într-un briefing de presă, potrivit Reuters, citată de News.ro.

"Am primit, de asemenea, garanţii că forţele de securitate din Kosovo nu vor veni în nordul majoritar sârb fără acordul comandantului KFOR şi al reprezentanţilor populaţiei locale", a mai declarat Petkovic, referindu-se la forţa de menţinere a păcii KFOR condusă de NATO.

Petkovici a subliniat că însuşi preşedintele Aleksandar Vucic le cere sârbilor din nord să îndepărteze baricadele. Vucic urma să se întâlnească miercuri seara, lângă graniţa cu Kosovo, cu reprezentanţi ai etnicilor sârbi.

Anterior, miercuri, Statele Unite, NATO şi Uniunea Europeană au îndemnat ambele părţi la maximă reţinere.

Citește și
Serbia, Kosovo
Rusia susţine Serbia în acţiunile privind Kosovo. Germania condamnă politica Belgradului. „Un semnal foarte prost”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Cerem tuturor să dea dovadă de maximă reţinere şi să ia măsuri imediate pentru a detensiona necondiţionat situaţia", au declarat într-un comunicat comun un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA şi o purtătoare de cuvânt a Uniunii Europene. De asemenea, ambele părţi au fost îndemnate să se abţină de la provocări, ameninţări sau intimidări.

"Lucrăm cu preşedintele Vucic şi cu premierul (kosovar Albin) Kurti pentru a găsi o soluţie politică menită să atenueze tensiunile şi să realizeze progrese în interesul stabilităţii, securităţii şi binelui tuturor populaţiilor locale", preciza comunicatul.

Kosovo şi-a închis miercuri principalul punct de trecere a frontierei cu Serbia, după ce sârbii au instalat baricade în această zonă, în una dintre cele mai grave crize din ultimii ani în regiune.

Kosovo, fostă provincie a Serbiei, şi-a declarat independenţa în 2008, dar Belgradul şi sârbii din nordul Kosovo au refuzat să o recunoască. Plăcuţele de înmatriculare ale etnicilor sârbi din Kosovo sunt în continuare emise de Serbia, motiv pentru care decizia Pristinei de a interzice acest lucru a dat naştere unor tensiuni în ultimele luni.

Statele Unite şi Uniunea Europeană mediază discuţiile pentru a rezolva problemele restante.

Tensiunile bilaterale sunt la cote ridicate încă de luna trecută, când etnicii sârbi din nordul Kosovo au demisionat din instituţiile statului, inclusiv din poliţie şi sistemul judiciar, din cauza deciziei guvernului kosovar de a înlocui plăcuţele de înmatriculare auto emise de sârbi.

Sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade şi au blocat drumurile timp de aproape trei săptămâni, după arestarea unui fost agent de poliţie, Dejan Pantic, de către poliţia kosovară. Eliberarea acestuia a fost una dintre principalele revendicări ale protestatarilor.

Între timp, poliţia kosovară şi forţele internaţionale de menţinere a păcii au fost supuse mai multor atacuri armate, iar Serbia şi-a pus forţele armate în stare de alertă maximă.

Marţi seară, zeci de manifestanţi au blocat, de asemenea, cu tractoare şi camioane, traficul pe partea sârbă a frontierei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
SUA și UE îndeamnă la o „detensionare fără condiții” a situației din nordul Kosovo
SUA și UE îndeamnă la o „detensionare fără condiții” a situației din nordul Kosovo

SUA şi UE au îndemnat miercuri la o „detensionare fără condiţii” a situaţiei din nordul Kosovo, pradă unor puternice tensiuni la frontiera cu Serbia.

Rusia susţine Serbia în acţiunile privind Kosovo. Germania condamnă politica Belgradului. „Un semnal foarte prost”
Rusia susţine Serbia în acţiunile privind Kosovo. Germania condamnă politica Belgradului. „Un semnal foarte prost”

Rusia „susţine” Serbia în acţiunile acesteia vizând să pună capăt tensiunilor în Kosovo, unde au avut loc tiruri de armă şi explozii şi unde s-au ridicat baraje rutiere, anunţă miercuri Kremlinul.

Reuters: De ce se reaprind tensiunile etnice în nordul Kosovo și ce rol au NATO și UE în acest conflict
Reuters: De ce se reaprind tensiunile etnice în nordul Kosovo și ce rol au NATO și UE în acest conflict

Sârbii care protestează în oraşul Mitrovica din nordul Kosovo, divizat etnic, au ridicat marţi noi baricade, la câteva ore după ce Serbia a anunţat că şi-a plasat armata în stare de alertă maximă de luptă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.