Povestea asistentului medical din SUA care a ajuns de nerecunoscut după infecția cu COVID-19

×
Codul embed a fost copiat

Statele Unite se apropie cu pași repezi de un nou prag psihologic în lupta cu epidemia de coronavirus: sunt peste 96.000 de morți, iar numărul bolnavilor a ajuns la peste 1,6 milioane.

Președintele Trump a anunțat că executivul american va lua măsuri urgente pentru redeschiderea bisericilor și, în ciuda avertismentelor venite de la specialiști, promite că nu va închide pentru a doua oară țara, chiar şi în cazul unui nou val epidemic.

În ciuda faptului că majoritatea statelor americane au ridicat din restricţii, numărul şomerilor a crescut cu 2,5 milioane în doar o săptămână.

Povestea asistentului medical Mike Schultz, de la un spital din San Francisco, a făcut înconjurul lumii, împreună cu fotografiile care îl arată înainte și după infecția cu COVID-19. Bărbatul de 47 de ani crede că a luat virusul în timpul unei petreceri la care a participat la jumătatea lunii martie. La început avea doar o tuse ușoară, dar simptomele s-au agravat.

Mike Schultz: "Am început să am febră, până la 39,5 grade Celsius, tușeam tot mai mult și-mi era tot mai greu să respir. Atunci am decis să merg la spital. Era prea dificil să mai respir. Și, fiind asistent medical, mi-am dat seama că nu era de bine. M-am dus la spital și m-au internat pe loc."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Timp de patru săptămâni și jumătate, bărbatul a stat conectat la un ventilator care îl ajuta să respire. Medicii l-au diagnosticat cu pneumonie și infecție respiratorie severă. Când și-a revenit pe patul de spital, slăbise peste 22 de kilograme.

Mike Schultz: "Nici nu mi-a venit să cred că eu sunt. Adică... aveam păr și mi-au ras barba pentru că au fost nevoiți să-mi facă o traheotomie și pierderea în greutate... mi-a venit să plâng când m-am uitat în oglindă. Habar nu aveam cât timp am stat acolo (internat, n.r.)."

Mike a rămas cu o tuse rebelă și nu poate respira la fel de bine ca înainte, pentru că plămânii nu și-au revenit la capacitatea maximă. A vrut să arate și altora ce efecte devastatoare poate avea boala care l-a afectat în ciuda faptului că nu avea alte probleme medicale.

Mike Schultz: "Am mers la acea petrecere înainte să apară restricțiile, nu era carantină și când am început să mă simt rău, atunci a început să se închidă tot. Am fost în aceeași situație ca mulți alții, nu mi-am dat seama cât de gravă era situația."

Mărturia lui Mike a apărut în același timp cu un studiu al universităţii Columbia care arată că, dacă măsurile de distanțare socială ar fi fost aplicate cu 2 săptămâni mai devreme, Statele Unite ar fi evitat 80% dintre cele peste 96.000 de decese înregistrate până acum.

Beth Cameron, fost medic la Casa Albă: "Din păcate, Statele Unite ale Americii au parte de un curs intensiv în sănătate publică în acest moment și de asta e foarte important să reacționăm rapid și decisiv ca să luăm măsuri care poate că au un impact economic semnificativ dar, pe termen lung, pot salva și vieți, și economia."

Pe de altă parte, președintele Trump susține că studiul realizat de Universitatea Columbia a fost unul comandat politic. În plus, liderul de la Casa Albă e convins că relaxarea restricțiilor e o măsură bună.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: "Țara asta e menită să fie deschisă, nu închisă. Și am făcut ceea ce trebuia. Am salvat milioane de vieți. Milioane și milioane de vieți."

Ca măsură de siguranță, Statele Unite au rezervat aproape o treime din posibilul miliard de doze de vaccin dezvoltat de Universitatea Oxford. La ordinul președintelui Trump, Departamentul Sănătății din SUA s-a angajat să achite 1,2 miliarde de dolari pentru 300 de milioane de doze din vaccinul pe care ar urma să-l producă Astra-Zeneca. Oficialii companiei sunt optimiști cu privire la vaccin, deși primele teste pe animale nu au avut rezultatele scontate.

Pascal Soriot, CEO AstraZeneca: "Mulți oameni vor putea fi vaccinați până la finalul anului. Avem speranțe mari, avem motive să fim încrezători că va funcționa și de aceea facem eforturi să ne mișcăm repede, dar înainte de toate trebuie să funcționeze."

În ciuda măsurilor de repornire a economiei adoptate de cele mai multe dintre statele americane, șomajul continuă să crească pe tot teritoriul Statelor Unite. Numai în ultima săptămână, două milioane și jumătate de americani și-au depus dosarele pentru ajutorul de șomaj. În total, peste 38 de milioane de americani au rămas fără locuri de muncă în ultimele două luni.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.