Politicienii din SUA cer o înlăturare simbolică din funcţie a președintelui Donald Trump

×
Codul embed a fost copiat

Pe ultima sută de metri a unui mandat controversat, Donald Trump este abandonat de mai toţi aliaţii.

Demisiile se ţin lanţ, iar politicienii democraţi şi republicani, deopotrivă, cer o simbolică înlăturare din funcţie pentru că a incitat asaltul simpatizanţilor săi asupra Capitoliului. Supus la presiuni din toate părţile Trump a condamnat în cele din urmă ceea ce numeşte acum un "atac odios".

Cinci oameni printre care şi un agent de la Poliţia Capitoliului au murit în violenţele de miercuri care au şocat o lume întreagă.

FBI a cerut ajutorul publicului pentru identificarea manifestanţilor care au luat cu asalt Congresul. Au fost recunoscuţi numeroşi activişti pro-arme, membri ai extremei-drepte neo-naziste şi adepţi QAnon, mișcarea conspirativă care crede că lumea e condusă de pedofili, iar Donald Trump este eroul menit să salveze omenirea. Peste 60 de oameni au fost arestaţi, o parte dintre ei fiind deja prezentaţi în fața judecătorilor.

Departamentul de Justiție a confirmat că sunt luate în considerare acuzaţii de uneltire pentru răzvrătire şi insurecţie. În plus, invadatorii au furat laptopuri din birourile congresmenilor, ceea ce ar putea pune în pericol securitatea naţională. În anchetă vor fi interogaţi ca martori şi membri ai poliţiei.

Citește și
vaccin
Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Complici sau nu, poliţiştii însărcinaţi cu protecţia Capitoliului au fost în mod evident copleşiţi.

Şeful poliţiei Capitoliului, Steven Sund, şi-a anunţat demisia. Îl vor urma probabil şi alţi reponsabili ai serviciului de securitate.

Între timp, a început instalarea unui gard-barieră, înalt de peste 2 metri în jurul Capitoliului, similar cu structura instalată în jurul Casei Albe vara trecută, în toiul protestelor anti-rasism.

Joe Biden, preşedinte ales: ”Dacă aceasta ar fi fost o manifestaţie a mişcării Black Lives Matter, participanţii ar fi fost trataţi foarte diferit faţă de gloata de huligani care a atacat Capitoliul, ştim cu toţii asta. Din punctul meu de vedere, a fost una dintre cele mai întunecate zile din istoria noastră. Nu au fost protestatari. Să nu îi numiți "protestatari"! Au fost o gloată revoltată, nişte insurecționiști, teroriști interni”.

Unii dintre cei mai proeminenţi politicieni americani, democraţi în primul rând, dar şi republicani îl acuză făţiş pe Doanld Trump ca poartă responsabilitatea pentru violențele şi asaltul de miercuri de la Capitoliu.

Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, precum și Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților, i-au cerut imperios vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture din funcţie pe preşedintele în exerciţiu, pentru "incitare la insurecţie".

Dar, pentru invocarea amendamnetului ar trebui acordul vice-preşedintelui Pence şi a cel puţin 8 membri ai cabinetului, ceea ce pare improbabil în cele 12 zile rămase până când preşedintele ales, Joe Biden va depune jurământul.

Sub presiune, Trump a condamnat în sfârşit ceea ce numeşte acum un atac odios asupra Capitoliului.

Donald Trump: ”Aş vrea să încep cu atacul odios asupra Capitoliului. La fel ca toţi americanii, şi eu sunt scandalizat de violenţă, fărădelegi şi haos. Am mobilzazt imediat Garda Naţională şi alte instituţii federale pentru securizarea clădirii şi evacuarea intruşilor. Cei implicaţi în violențe şi distrugeri nu reprezintă America! Cei are au încălcat legea vor plăti. /Acum, grija mea este să asigur o o predare lină şi ordonată a puterii. Este un moment în care avem nevoie de vindecare şi reconciliere”.

Întrebarea este dacă îl mai ia cineva în serios, acum când este în vădită contradicţie cu declaraţiile anterioare. În semn de protest faţă de retorica prezidenţială, şi-a anunţat demisia secretarul pentru Transporturi, Elaine Chao. Ea este soţia republicanulului Mitch McConnell, şeful actualei majorităţi republicane din Senatul american. A urmat-o Betsy DeVos, secretar al educaţiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Covid-19 în Europa. Mai multe doze de vaccin Pfizer-Biontech și teama de noua „tulpină britanică”
Covid-19 în Europa. Mai multe doze de vaccin Pfizer-Biontech și teama de noua „tulpină britanică”

Uniunea Europeană asigură pentru ţările membre 600 de milioane de doze de vaccin anti-Covid de la Pfizer-Biontech.

Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale
Studiu: Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient şi împotriva noilor tulpini virale

Un nou studiu a ajuns la concluzia că vaccinul produs de Pfizer şi de BioNTech este eficient împotriva celor două tulpini noi de coronavirus care au apărut în Marea Britanie şi Africa de Sud, transmite vineri DPA.

Coronavirus România, bilanț 8 ianuarie. 4.841 de noi cazuri Covid-19 în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 8 ianuarie. 4.841 de noi cazuri Covid-19 în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 8 ianuarie. Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 663.799 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 595.007 pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.