O tânără de 19 ani a mers la medic din cauza unei răceli. A aflat că mai are câteva luni de viaţă

Laura

Laura Nuttall, în vârstă de 19 ani, din Marea Britanie, a mers la medic pentru o serie de analize, fiind convinsă că este vorba despre o răceală. Din păcate, tânăra a aflat că mai are câteva luni de viaţă.

Laura a mers la medic, având simptomele unei răceli şi câteva probleme la un ochi. La controlul oftalmologic, însă, fata a fost diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de tumoră cerebrală a adultului.

Familia tinerei încearcă acum să o ajute să facă faţă tratamentului agresiv împotriva tumorilor depistate de medici.

Citește și
Tumora
Tumora benignă care apare la copii, adolescenţi și la adulții tineri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mama Laurei încearcă să îi îndeplinească toate dorinţele pe care tânăra le are, însă timpul de care dispune este limitat.

"Înainte ca Laura să fie diagnosticata, nu ştiam absolut nimic despre aceste tumori. Am aflat acum că un astfel de diagnostic este o sentinţă la moarte. Nu te mai poţi recupera din aşa ceva, nu este ca la cancerul la san sau prostată. E moarte", a mărturisit mama Laurei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Transformarea șocantă a unui bărbat, după ce a consumat timp de 30 de ani un litru de alcool în fiecare zi
Transformarea șocantă a unui bărbat, după ce a consumat timp de 30 de ani un litru de alcool în fiecare zi

Un pensionar din China a ajuns de nerecunoscut, după ce a băut un litru de băuturi spirtoase în fiecare zi timp de 30 de ani.

Tumora benignă care apare la copii, adolescenţi și la adulții tineri
Tumora benignă care apare la copii, adolescenţi și la adulții tineri

Scăderea acuităţii vizuale la copii şi adolescenţi impune o programare la neurolog. Sunt cazuri în care, la persoane foarte tinere, medicii descoperă o tumoare benignă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.