Motivul pentru care Franţa le cere bolnavilor de COVID-19 să stea departe de pisici

Pisica
Shutterstock

Un prim caz recenzat în Franţa al unei pisici infectate cu COVID-19, cel mai probabil de la stăpânii ei, i-a făcut pe cercetători să le ceară bolnavilor de coronavirus să-şi limiteze contactele cu felinele lor pentru a le proteja, informează sâmbătă EFE.

Şcoala Naţională de Medicină Veterinară din Alfort (EnvA) îi sfătuieşte sâmbătă, într-un comunicat, pe proprietarii care au fost bolnavi de coronavirus şi care au pisici să limiteze contactele cu ele, să-şi pună mască atunci când se află în preajma lor şi să se spele pe mâini înainte de a le mângâia.

Unităţile de virologie din cadrul EnvA, Agenţiei Naţionale de Siguranţă Sanitară a Alimentelor, Mediului Înconjurător şi Muncii (Anses) şi Institutului Naţional pentru Cercetări în Agronomie (INRAE), în asociere cu Institutul Pasteur, au detectat o pisică în apropiere de Paris care a fost testată pozitiv la coronavirus, potrivit Agerpres.

Animalul, care prezenta simptome clinice de ordin respirator şi digestiv, este al patrulea caz de acest tip recenzat la nivel mondial, iar concluzia specialiştilor a fost că "cel mai probabil a fost infectată de stăpânii ei".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apelul disperat al unui polițist atacat pe stradă de o pisică. „Vă rog, luaţi-o acasă”
Apelul disperat al unui polițist atacat pe stradă de o pisică. „Vă rog, luaţi-o acasă”

Un poliţist din Statele Unite care se întorcea din misiune a dat peste un adversar de-a dreptul neaşteptat.

Cum a reușit o pisică să devină candidat la alegerile municipale dintr-un oraș din Franța
Cum a reușit o pisică să devină candidat la alegerile municipale dintr-un oraș din Franța

Un partid din Franţa şi-a anunţat luni intenţia de a include o pisică pe lista sa la alegerile municipale din Rennes (vest) pentru a evidenţia condiţia animalelor, relatează AFP.

VIDEO viral. Un bărbat a salvat cu cafea caldă trei pui de pisică prinşi în gheaţă
VIDEO viral. Un bărbat a salvat cu cafea caldă trei pui de pisică prinşi în gheaţă

Un bărbat din Canada a salvat trei pui de pisică care își prinseseră cozile în gheață, cu ajutorul unui termos plin cu cafea caldă, relatează CTV News.

Prietenie neobișnuită între o pisică și un tigru. Cum au fost surprinse animalele
Prietenie neobișnuită între o pisică și un tigru. Cum au fost surprinse animalele

Spre deosebire de câini, felinele în general sunt mai puţin afectuoase cu alte specii.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.