Joe Biden, după discuțiile cu Xi Jinping: Nu există o "încercare iminentă" a Chinei de a invada Taiwanul

xi jinping, joe biden
AFP

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, luni, după prima întâlnire faţă în faţă pe care a avut-o cu liderul chinez, Xi Jinping, că nu percepe nicio „încercare iminentă” din partea Chinei de a invada Taiwanul autonom.

Joe Biden a avut o discuţie de mai bine de trei ore cu liderul chinez Xi Jinping la summitul G20 care se desfăşoară la Bali.

Biden a spus că în discuţiile cu omologul chinez i-a precizat că politica SUA faţă de Taiwan nu s-a schimbat, dar nici faţă de politica „unei singure Chine”, deşi înainte de aceste convorbiri şeful Casei Albe declarase de patru ori că SUA ar apăra militar Taiwanul dacă China ar interveni în insula autonomă, precizează CNN, potrivit News.ro.

„Am spus clar că dorim ca problemele dintre cele două părţi ale strâmtorii să fie rezolvate în mod paşnic, astfel încât să nu se ajungă niciodată la aşa ceva", a spus Biden despre un eventual conflict China-Taiwan.

„Sunt convins că a înţeles exact ceea ce am spus", a mai spus Biden despre discuţiile cu Xi Jinping. „Am vorbit serios şi am spus ceea ce gândesc”, a punctat Joe Biden.

Citește și
Joe Biden
Joe Biden dă asigurări că Statele Unite nu vor încerca să intre în conflict cu China
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Biden și Xi Jinping s-au salutat strângându-şi mîinile îndelung

Mai mult, preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping au dat mâna, luni, în prima lor întâlnire față în față de când liderul american s-a instalat la Casa Albă, în urmă cu aproape doi ani.

Cei doi preşedinţi s-au salutat strângându-şi mîinile îndelung, ferm, zâmbind amândoi, cu steaguri americane şi chineze în fundal.

Ei au zâmbit ziariştilor, iar Xi Jinping i-a spus lui Joe Biden: „Îmi pare bine să vă văd”.

„Mă angajez să menţin linii de comunicare deschise între noi, personal şi între guvernele noastre, la toate nivelurile, pentru că ţările noastre au atât de multe, încât avem oportunitatea să le gestioneze”, a declarat Biden în deschiderea întâlnirii.

„Ca lideri ai naţiunilor noastre, consider că împărtăşesc responsabilitatea de a arăta că China şi Statele Unite îşi pot gestiona diferenţele, pot împiedica ca concurenţa să se apropie să devină conflict şi pot găsi căi de cooperare în probleme globale şi urgente care necesită cooperarea noastră reciprocă”, a adăugat el.

Xi Jinping a declarat, la rândul său, că lumea acordă atenţie acestei întâlniri cu ologul său american.

„În prezent, relaţia Chinei cu Statele Unite se află într-o asemenea situaţie încât tuturor ne pasă mult de ea, pentru că asta nu este în interesul ţărilor şi popoarelor noastre şi nu este ceea ce aşteaptă comunitatea internaţională de la noi”, a declarat el.

„Ca lideri ai primelor două ţări, trebuie să trasăm cursul potrivit al relaţiei Statelor Unite cu China. Trebuie să găsim direcţia potrivită a relaţiei bilaterale care să o facă avanseze şi să o ridice”, a continuat el.

„Lumea se aşteaptă ca China şi Statele Unite să-şi gestioneze corect relaţia. Întâlnirea noastră a atras atenţia lumii, aşa că trebuie să cooperăm cu toate ţările pentru a aduce mai multă speranţă păcii în lume, mai multă încredere stabilităţii şi un elan mai puternic dezvoltării comune”, a conchis liderul de la Beijing.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima întrevedere față în față, Joe Biden și Xi Jinping. Cei doi lideri au dat mâna, pe fondul tensiunilor din Taiwan
Prima întrevedere față în față, Joe Biden și Xi Jinping. Cei doi lideri au dat mâna, pe fondul tensiunilor din Taiwan

Preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping au dat mâna, luni, în prima lor întâlnire față în față de când liderul american s-a instalat la Casa Albă, în urmă cu aproape doi ani.  

Joe Biden dă asigurări că Statele Unite nu vor încerca să intre în conflict cu China
Joe Biden dă asigurări că Statele Unite nu vor încerca să intre în conflict cu China

Liniile de comunicaţie între Statele Unite şi China vor rămâne deschise, pentru a evita conflictele, a declarat duminică preşedintele american Joe Biden la summitul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei) din Cambodgia.

Joe Biden promite să „elibereze Iranul”: „Nu vă faceți griji”
Joe Biden promite să „elibereze Iranul”: „Nu vă faceți griji”

Președintele american Joe Biden a promis să "elibereze" Iranul și a afirmat că protestatarii care scandează împotriva guvernului țării vor reuși în curând să se elibereze singuri.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.