Israelul a predat autorităţilor palestiniene cadavrele celor ucişi în Gaza pentru a fi îngropate

Fasia Gaza
ENEX

Israelul a predat marţi autorităţilor palestiniene cadavrele a zeci de palestinieni ucişi de forţele israeliene în războiul din Gaza în ultimele săptămâni, au anunţat oficiali din domeniul sănătăţii din enclava palestiniană, citaţi de Reuters.

Cadavrele, care erau reţinute în Israel, au fost predate prin punctul de trecere Kerem Shalom controlat de Israel şi vor fi îngropate în gropi comune din oraşul Rafah în sudul Fâşiei Gaza, au declarat oficialii.

Ministerul Sănătăţii din Gaza nu a spus deocamdată câte cadavre au fost predate, dar localnici au estimat numărul la aproximativ 100.

Israelul, care a început o ofensivă militară în Gaza după ce militanţi palestinieni din enclava de coastă au lansat un atac la scară largă în sudul Israelului la 7 octombrie anul trecut, nu a comentat deocamdată predarea trupurilor neînsufleţite.

Cadavrele au ajuns într-un spaţiu deschis din Rafah, unde lucrători şi medici aşteptau lângă un lung şir de morminte proaspăt săpate. Cadavrele, învelite în pungi de plastic albastre, au fost transportate acolo într-un camion frigorific.

Citește și
onu gaza
Dosar: 190 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști. O parte au participat la masacrul din 7 octombrie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oficiali palestinieni din domeniul sănătăţii au declarat că aceste cadavre erau ale palestinienilor ucişi de forţele israeliene în timpul ofensivei lor şi ale căror corpuri au fost dezgropate şi duse în Israel înainte de transferul de marţi. Israelul nu a comentat deocamdată această afirmaţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Concedieri și disperare la UNRWA, după ce a fost acuzată că are angajați implicaţi în atacul din 7 octombrie. Apelul agenției
Concedieri și disperare la UNRWA, după ce a fost acuzată că are angajați implicaţi în atacul din 7 octombrie. Apelul agenției

Mai multe ţări au oprit finanţarea celei mai mari agenţii ONU care operează în Gaza, pe măsură ce criza se adânceşte din cauza presupusului rol al unor membri ai personalului în atacul lansat de Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie.

Dosar: 190 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști. O parte au participat la masacrul din 7 octombrie
Dosar: 190 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști. O parte au participat la masacrul din 7 octombrie

Aproape 200 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști Hamas sau ai Jihadului Islamic, iar o parte dintre ei au participat la masacrul de pe 7 octombrie, când au ucis sau răpit oameni, arată un dosar al serviciilor de informații israeliene.

Mii de israelieni, inclusiv miniștri, cer colonii în Fâșia Gaza. „Trebuie să ne întoarcem acasă, să controlăm teritoriul”
Mii de israelieni, inclusiv miniștri, cer colonii în Fâșia Gaza. „Trebuie să ne întoarcem acasă, să controlăm teritoriul”

Câteva mii de israelieni favorabili restabilirii coloniilor în Fâşia Gaza, inclusiv miniştri, s-au adunat duminică seara la Ierusalim, îndemnându-l pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să ducă proiectul la bun sfârşit, informează AFP.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.