În ce stare se află Donald Trump după ce s-a infectat cu coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Donald Trump prezintă ''simptome uşoare'' de COVID-19 şi îşi desfăşoară activitatea din izolare, dar este nevoit să-şi suspende campania electorală pe teren, potrivit unor oficiali ai Casei Albe citaţi de mass-media.

Două persoane avizate în privinţa stării sale de sănătate au declarat publicaţiei The Times că este vorba despre simptome asemănătoare unei răceli.

''Preşedintele nu este în incapacitate (de exercitare a atribuţiilor). El lucrează acum de la reşedinţa sa'', a spus la rândul său un oficial al Casei Albe.

În prezent se efectuează anchetele epidemiologice pentru stabilirea contacţilor lui Donald Trump şi ai Melaniei Trump, soţia sa, testată de asemenea pozitiv pentru COVID-19.

Fiul lor, Barron, în vârstă de 14 ani, a fost testat negativ, la fel şi fiica lui Trump din prima căsătorie, Ivanka Trump, împreună cu soţul ei Jared Kushner.

Citește și
Donald Trump
Donald Trump a râs de Joe Biden pentru că purta mască tot timpul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ca măsură de precauţie, staff-ul vicepreşedintelui Mike Pence - acesta din urmă şi soţia sa, Karen, au fost testaţi negativ pentru COVID-19 - a fost separat de cel al lui Donald Trump.

Judecătoarea Amy Coney Barrett, nominalizată de Donald Trump pentru Curtea Supremă, a fost de asemenea testată negativ pentru COVID-19. Ea se întâlnise sâmbătă cu preşedintele, iar săptămâna aceasta a vizitat mai mulţi congresmeni din Senat, însoţită de vicepreşedintele Pence.

În timp ce-şi desfăşoară activitatea din izolare, preşedintele republican este nevoit să-şi anuleze toate deplasările şi activităţile electorale, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale la care se va confrunta cu democratul Joe Biden, care-l devansează în sondaje.

Donald Trump, care a minimalizat mereu gravitatea epidemiei de COVID-19 ce a provocat peste 200.000 de decese în SUA şi s-a arătat el însuşi neglijent cu măsurile de precauţie, rareori fiind văzut să poarte mască, a anunţat vineri dimineaţă pe Twitter că el şi Melania au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.

Chiar dacă el prezintă acum doar simptome uşoare, evoluţia bolii poate fi imprevizibilă, mai ales că Donald Trump intră în categoriile de risc pentru această boală, având în vedere în special vârsta sa de 74 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Donald și Melania Trump, infectați cu Covid-19. Ce s-ar putea întâmpla în SUA
Donald și Melania Trump, infectați cu Covid-19. Ce s-ar putea întâmpla în SUA

Președintele american Donald Trump și soția sa, Melania, au anunțat vineri dimineață că sunt infectați cu Covid-19, prin intermediul unei postări pe Twitter.

Donald Trump a râs de Joe Biden pentru că purta mască tot timpul
Donald Trump a râs de Joe Biden pentru că purta mască tot timpul

Președintele american Donald Trump a spus multe lucuri înșelătoare și iresponsabile în timpul dezbaterii electorale cu contracandidatul său democrat, Joe Biden, care a avut loc marți noapte.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.