Imagini spectaculoase de la parada din Rusia de Ziua Victoriei

×
Codul embed a fost copiat

Rusia a pus în scenă, miercuri, parada militară de Ziua Victoriei, pe care o tot amânase din cauza pandemiei.

Vladimir Putin a dat startul evenimentului cu un discurs patriotic în care a omagiat "sacrificiul sovietic" şi "datoria pe care lumea o are încă faţă de URSS", la 75 de ani după victoria împotriva nazismului.

Sub privirile preşedintelui Putin şi ale numeroşilor veterani de război, prin Piaţa Roşie din Moscova s-au perindat mii de militari şi vehicule blindate, tancuri şi transportoare de rachete, cu alte cuvinte toată mândria armatei ruse.

La ora locală 9 a început defilarea celor 13.000 de soldați în uniforme festive și sute de vehicule militare. Din străinătate au venit doar preşedintele Serbiei şi câţiva lideri ale unor foste state sovietice, între care liderii moldovean Igor Dodon şi omologul lui din Belarus, Alexandr Lukashenko.

Prin tradiţie, ruşii marchează victoria asupra Germaniei naziste pe 9 mai, cea mai importantă sărbătoare din țară, după cele legate de calendarul religios. Cum pandemia de coronavirus a oprit, în primăvară, ceremoniile publice, defilarea a fost mutată pe 24 iunie. Adică în ziua în care, acum 75 de ani, Stalin ţinea prima paradă militară din Piaţa Roşie, după înfrângerea Germaniei naziste.

Citește și
Traian Basescu
Băsescu îl critică pe Orban: Epidemia de coronavirus e scăpată de sub control. Ce mai aștepți?
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ruşii și-au etalat elitele militare și tehnica modernă pentru a marca victoria în ceea ce ei numesc "Marele război pentru apărarea patriei". 27 de milioane de oameni au pierit atunci.

Numărul spectatorilor din tribună a fost limitat, dar foarte puţini au purtat masca de protecţie. În Moscova sunt înregistrate zilnic câteva mii de noi cazuri. Vladimir Putin a insistat, însă, pentru ținerea paradei.

Vladimir Putin: ”Este imposibil să ne imaginăm cum ar fi arătat astăzi lumea dacă Armata Roşie nu i-ar fi sărit în apărare. Soldaţii noştri n-au vrut nici război, nici cuceriri, nici faimă, nici onoruri. S-au dat peste cap să-i anihileze pe inamici, să învingă şi să să întoarcă la casele lor. Au plătit un preţ inestimabil pentru libertatea Europei”.

Pandemia de coronavirus a şifonat serios imaginea falnică a preşedintelui Putin. În aprile, rata de popularitate coborâse la 59 la sută, cel mai scăzut nivel din cei 20 de ani de când e la putere. Şi s-ar putea eroda şi mai mult din cauza inevitabilei crize economice.

Dmitri Oreshkin, Analist Politic Independent: ”Parada este asociată direct cu votul pentru modificarea constituţiei, pentru că Putin nu are alte realizări cu care să se laude. Mai mult, este un exerciţiu psihologic, o paralelă: aşa cum am învins hoardele invadatoare ale lui Hitler, aşa vom birui molima coronavirusului”.

Vladimir Putin ar putea candida din nou la președinție, dacă ruşii aprobă, prin referendum, schimbările constituţionale care i-ar permite să rămână la Kremlin şi după 2024, când i se încheie actualul mandat. Votul începe chiar de mâine şi este prevăzut să dureze cel puţin o săptămână, până la 1 iulie.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de suceveni s-au înghesuit, în plină pandemie, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Preoții nu au purtat măști
Mii de suceveni s-au înghesuit, în plină pandemie, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Preoții nu au purtat măști

În plină pandemie, la Suceava a fost înghesuială de sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Băsescu îl critică pe Orban: Epidemia de coronavirus e scăpată de sub control. Ce mai aștepți?
Băsescu îl critică pe Orban: Epidemia de coronavirus e scăpată de sub control. Ce mai aștepți?

Fostul preşedinte, europarlamentarul Traian Băsescu, critică miercuri Guvernul pentru "eşecul" soluţiilor în combaterea pandemiei şi susţine că adâncirea crizei economice este cauzată de "inacţiunea" Executivului şi nu de coronavirus.

Toți locuitorii din Bazinul Dornelor ar putea fi testați gratuit pentru anticorpii față de Sars-Cov-2
Toți locuitorii din Bazinul Dornelor ar putea fi testați gratuit pentru anticorpii față de Sars-Cov-2

O inițiativă privată le oferă posibilitatea celor care locuiesc în zona Bazinului Dornelor să afle dacă au ori au avut virusul Sars-Cov-2.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.