Germania alocă peste 83 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la gaze şi electricitate

germania gaze
Profimedia

Germania va cheltui 83,3 miliarde de euro sau 42% din schema de protecţie lansată luna trecută, pentru a finanţa plafonarea preţurilor la gaze şi electricitate, într-o încercare de a-şi proteja economia, conform unui proiect consultat de Reuters.

Luna trecută, cancelarul Olaf Scholz anunţase deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cifra de 83,3 miliarde de euro reprezintă o defalcare mai precisă a sumei de 200 miliarde de euro alocată din fondul de stabilizare a economiei, pentru atenuarea poverii creşterii preţurilor energiei asupra industriei şi gospodăriilor.

Printre măsurile incluse în planul Germaniei se numără plafonarea de la 1 ianuarie a preţului la gaze pentru 25.000 de mari companii, şcoli şi spitale, iar de la 1 martie de asemenea pentru gospodării şi IMM-uri, precum şi subvenţionarea de către stat a 80% din consumul gospodăriilor, pentru diferenţa de 20% urmând ca gazul să fie plătit la preţul pieţei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Germania avertizează Serbia: Alegeți între UE și Rusia
Germania avertizează Serbia: Alegeți între UE și Rusia

Germania a avertizat Serbia să nu dezvolte relații mai strânse cu Rusia, menționând că acest lucru ar putea împiedica încercarea sa de a adera la Uniunea Europeană, a declarat, marți, o sursă guvernamentală germană.

Cum se pregătește Germania pentru legalizarea canabisului în scop recreațional
Cum se pregătește Germania pentru legalizarea canabisului în scop recreațional

Guvernul german pregătește terenul pentru legalizarea consumului recreațional de canabis.  

Un român a fost arestat în Germania. Ar fi aruncat în aer bancomate cu bombe artizanale
Un român a fost arestat în Germania. Ar fi aruncat în aer bancomate cu bombe artizanale

Un român, un italian și un cetățean bosniac au fost arestați în Germania, după ce polițiștii au găsit în locuințele lor: droguri, arme de foc și explozibili.

Germania își dă acordul pentru legalizarea achiziției și deținerii de cannabis în scop recreativ
Germania își dă acordul pentru legalizarea achiziției și deținerii de cannabis în scop recreativ

Germania este de acord cu elaborarea unui plan de legalizare a achiziției, deținerii și consumului de cannabis în scop recreativ.

 

AFP: Germania, cea mai mare economie a Europei, intră în recesiune
AFP: Germania, cea mai mare economie a Europei, intră în recesiune

Cea mai mare economie a Europei intră în recesiune, în timp ce declinul zonei euro se adâncește, anunță luni AFP.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.