Forţele aeriene iraniene au primit mai multe avioane de antrenament ruseşti. VIDEO

avion yak-130
AFP

Forţele aeriene iraniene au primit mai multe avioane de antrenament ruseşti pentru a-şi "îmbunătăţi pregătirea şi capacitatea de luptă", a informat sâmbătă presa locală, preluată de AFP.

„Un număr de avioane de antrenament Yak-130 au intrat în ţară şi au ajuns la baza aeriană Shahid Babaei din Isfahan", potrivit agenţiei de ştiri Tasnim, citează Agerpres.

Agenţia, citând departamentul de relaţii publice al armatei, a transmis că sosirea aparatelor de zbor face parte din "contractele de armament ale Republicii Islamice cu Federaţia Rusă".

Rusia şi Iranul sunt supuse sancţiunilor internaţionale care restricţionează comerţul. În ultimul an, au creat legături strânse în mai multe domenii, inclusiv cooperarea militară.

Citește și
Catalin Predoiu
Cătălin Predoiu: Două avioane destinate transportului pacienţilor aflaţi în stare critică au intrat în dotarea MAI
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În martie, Iranul a anunţat că s-a ajuns la un acord pentru achiziţionarea de avioane de luptă Suhoi Su-35 din Rusia.

Ucraina şi mulţi dintre aliaţii săi occidentali acuză Teheranul că furnizează Moscovei arme pentru războiul său împotriva Kievului, ceea ce Teheranul neagă.

În luna mai, Statele Unite au declarat că Iranul şi Rusia "îşi extind parteneriatul în domeniul apărării".

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a declarat că Iranul a livrat Rusiei peste 400 de drone începând cu luna august a anului trecut.

El a adăugat că Teheranul vrea să se doteze cu elicoptere de atac, radare şi avioane Yak-130 ruseşti.

În prezent, forţele aeriene iraniene sunt echipate cu avioane de luptă ruseşti MiG şi Suhoi datând din epoca sovietică, precum şi cu unele avioane chineze şi unele avioane de luptă americane F-4 şi F-5 datând dinainte de Revoluţia Islamică din 1979.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adevărul despre urmele lăsate de avioane pe cer. Cum ar putea Inteligența Artificială să le facă să dispară
Adevărul despre urmele lăsate de avioane pe cer. Cum ar putea Inteligența Artificială să le facă să dispară

Uită-te în sus sau afară pe geam pentru un moment. Dacă este o zi senină și te afli sub traseul unui zbor, este posibil să vezi una sau mai multe linii albe subțiri pe cer. Unele dispar în câteva secunde, în timp ce altele pot ocupa cerul ore în șir.

Cătălin Predoiu: Două avioane destinate transportului pacienţilor aflaţi în stare critică au intrat în dotarea MAI
Cătălin Predoiu: Două avioane destinate transportului pacienţilor aflaţi în stare critică au intrat în dotarea MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a apreciat efortul structurilor MAI care s-au ocupat de intrarea în dotarea MAI a două avioane destinate transportului pacienţilor aflaţi în stare critică.

 

 

Dronele ucrainene au atacat o bază aeriană rusă în apropiere de Estonia. Reacția Kremlinului | VIDEO
Dronele ucrainene au atacat o bază aeriană rusă în apropiere de Estonia. Reacția Kremlinului | VIDEO

Dronele ucrainene au vizat Rusia în atacuri desfăşurate peste noapte care au distrus avioane militare şi au perturbat traficul aerian, au declarat oficialii ruşi miercuri dimineaţă, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.