Cum vor marile companii americane să își convingă angajații să se vaccineze împotriva noului coronavirus

vaccin
Getty

Mulți dintre patronii americani vor să respecte alegerea și „libertățile individuale” ale angajaților care refuză vaccinul, scrie Wall Street Journal.

Însă există metode de convingere: salariații vaccinați împotriva COVID ar putea primi unele beneficii financiare și zile libere, în vreme ce angajații care aleg să nu li se administreze serul nu vor mai participa la reuniunile companiei sau nu vor mai pleca în călătorii în interes de serviciu, spre exemplu.

Campania de vaccinare împotriva COVID este în plină desfășurare în SUA, unde peste două milioane de americani au primit deja serul. La jumătatea anului viitor, autoritățile cred că vaccinurile împotriva coronavirusului vor deveni disponibile pentru toți americanii, așa că angajatorii au început deja să facă planuri pentru felul în care vor aborda relația cu angajații care refuză să se vaccineze.

Unele dintre cele mai mari companii americane au anunțat că își vor încuraja angajații să se vaccineze, dar că nu îi vor obliga totuși să facă acest pas, scrie Wall Street Journal.

Facebook, Mariott International și Discover Financial Services sunt câțiva dintre marii angajatori care intenționează să își convingă salariații să își administreze serul, fără să le impună însă acest lucru. Abordările sunt nuanțate.

Citește și
Noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie e mai contagioasă. Țara în care s-a mai descoperit o mutație
Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali din cauza noii tulpini de Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unii patroni intenționează să le ofere angajaților vaccinați diverse stimulente financiare sau să interzică accesul persoanelor nevaccinate la unele activități.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat de 75 de ani din Israel a făcut infarct după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19
Un bărbat de 75 de ani din Israel a făcut infarct după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din nordul Israelului a murit în urma unui infarct la aproximativ două ore după ce a fost vaccinat împotriva noului coronavirus, a anunțat Ministerul Sănătății, citat de Jerusalem Post.

Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali din cauza noii tulpini de Covid-19
Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali din cauza noii tulpini de Covid-19

Indonezia interzice intrarea vizitatorilor internaţionali pentru o perioadă de două săptămâni în încercarea de a stopa transmiterea noii tulpini, mai contagioase, de coronavirus, a precizat luni ministrul de Externe, Retno Marsudi, potrivit Reuters.

Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Incidență de 5,37 la mie în Ilfov
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Incidență de 5,37 la mie în Ilfov

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 5,37 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când a avut 5,65.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.