Carantină în nordul Chinei. Noi cazuri de COVID-19 identificate în 11 provincii

China
Getty

Autorităţile chineze au plasat luni în carantină zeci de mii de locuitori din nordul Chinei şi le-au cerut locuitorilor Bejingului să-şi limiteze deplasările din cauza unei creşteri a numărului cazurilor de Covid-19 în ţară, relatează AFP.

China a înregistrat 39 de cazuri noi de Covid-19 luni şi peste 100 în ultima săptămână, majoritatea din cauza deplasărilor unui grup de turişt.

Autorităţile chineze - care practică o politică de ”toleranţă zero” faţă de SARS-CoV-2 - au reacţionat prompt - au impus restricţii şi au organizat campanii de depistare în masă în regiunile afectate, potrivit News.ro.

La Beijing, unde la 4 februarie urmează să înceapă Jocurile Olimpice de Irană, un maraton la care urmau să participe 30.000 de alergători, la 31 octombrie, a fost amânat pe termen nedefinit, ”pentru a preveni riscul transmiterii epidemice”, au anunţat organizatorii.

Maratonul de la Wuhan, la care urmau să ia parte duminică 26.000 de oameni, în oraşul în care noul coronavirus a fost identificat prima oară, la sfârşitul lui 2019, a fost anulat în ultimul moment, din aceeaşi cauză.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un oficial municipal de la Beijing le-a cerut locuitorilor capitalei să evite atât călătoriile ”care nu sunt necesare” în afara oraşului, cât şi adunări la scară mare, pentru moment.

Orice persoană care soseşte la Beijing dintr-o regiune în care s-au înregistrat cazuri de Covid-19 este necesar să prezinte un test negativ, au anunţat autorităţile.

Noile cazuri de Covid-19 au fost identificate în 11 provincii, majoritatea situate în nordul Chinei.

La Ejin, un oraş din Mongolia Inferioară (nord), aproximativ 35.000 de oameni au fost plasaţi în carantină, pe o perioadă de două săptămâni, începând de luni.

În oraşe din vest - inclusiv la Lanzhou, capitala provinciei Gansu -, circulaţia autobuzelor şi taxiurilor a fost suspendată, iar situri turistice au fost închise vizitatorilor.

Autorităţile au anunţat duminică suspendarea voiajelor în cinci zone în care s-au înregistrat cazuri de Covid-19, inclusiv la Beijing.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.