Cum a fost „pedepsit” Donald Trump de Twitter, după postările în care compara Covid-19 cu gripa

Donald Trump

Facebook şi Twitter au luat măsuri, marţi, împotriva postărilor preşedintelui Trump care compară Covid-19 cu gripa.

Facebook şi Twitter au luat măsuri, marţi, împotriva unor postări ale preşedintelui american Donald Trump, pentru încălcarea regulilor împotriva dezinformării legate de nou coronavirus prin sugerarea că boala Covid-19 este la fel ca gripa, transmite Reuters.

”Mulţi oameni mor în fiecare an din cauza gripei, uneori peste 100.000, în pofida vaccinului. Închidem ţara? Nu, am învăţat să trăim cu ea, la fel cum învăţăm să trăim cu Covid, pentru majoritatea populaţiilor mult mai puţin letală!!!”, a scris Trump pe Twitter.

Facebook a şters postarea, dar nu înainte să fi fost distribuită de aproximativ 26.000 de ori, potrivit datelor CrowdTangle, sistemul de măsurare al companiei, transmite News.ro.

”Eliminăm informaţiile incorecte legate de severitatea Covid-19”, a declarat un purtător de cuvânt a Facebook.

Citește și
Facebook îl cenzurează pe Trump, iar Twitter l-a interzis de tot. Ce a scris președintele american
Facebook îl cenzurează pe Trump, iar Twitter l-a interzis de tot. Ce a scris președintele american
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cea mai mare companie de socializare din lume, care exceptează politicienii de programul de verificare a informaţiilor, ia rareori măsuri împotriva postărilor preşedintelui american.

Twitter a dezactivat marţi repostările unui tweet similar al lui Trump şi a adăugat o etichetă de avertizare în care afirmă că tweetul respectiv încalcă regulile referitoare la ”răspândirea de informaţii înşelătoare şi posibil dăunătoare legate de Covid-19”, dar că ar putea fi în interesul public ca postarea să rămână vizibilă.

În sezonul de gripă 2019-2020, gripa a fost asociată cu 22.000 de decese în Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

De la primul caz de coronavirus înregistrat în Statele Unite la începutul cestui an, peste 210.000 de oameni au murit în această ţară, cel mai mare bilanţ din lume.

Luni, Trump le-a spus americanilor ”să iasă” şi să nu se teamă de Covid-19. Preşedintele a revenit luni la Casa Albă după trei zile de spitalizare în care a fost tratat pentru infecţia cu noul coronavirus.

Facebook a şters prima oară o postare a preşedintelui Trump în luna august. Postarea includea un video în care preşedintele afirma în mod fals că copiii sunt ”aproape imuni” la Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce le-a transmis Donald Trump fanilor săi de pe patul de spital: „Este pregătit să revină”
Ce le-a transmis Donald Trump fanilor săi de pe patul de spital: „Este pregătit să revină”

Președintele SUA, Donald Trump, a publicat luni un șir de postări pe Twitter de pe patul său de spital, reamintind oamenilor să voteze pentru el la viitoarele alegeri prezidențiale.

Facebook îl cenzurează pe Trump, iar Twitter l-a interzis de tot. Ce a scris președintele american
Facebook îl cenzurează pe Trump, iar Twitter l-a interzis de tot. Ce a scris președintele american

Facebook a eliminat miercuri de pe pagina preşedintelui american Donald Trump un videoclip ce încălca regulile reţelei sociale privind dezinformarea legată de pandemia de COVID-19.

Donald Trump recunoaşte că uneori regretă postările sale de pe Twitter
Donald Trump recunoaşte că uneori regretă postările sale de pe Twitter

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că uneori regretă postările sale de pe Twitter, recunoscând că utilizează impulsiv această platformă şi că i-ar fi benefică o abordare mai prudentă, transmite dpa.

Mii de conturi, închise de Twitter. Cum este implicat președintele Trump
Mii de conturi, închise de Twitter. Cum este implicat președintele Trump

Reţeaua Twitter a închis peste 7000 de conturi legate de mişcarea "QAnon", asociată cu fani ai preşedintelui Donald Trump şi care propagă teorii ale conspiraţiei, relatează AFP şi Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.