România se umple iar de rable. Top cele mai căutate mașini la mâna a doua

×
Codul embed a fost copiat

2020 este plin de veşti rele din toate domeniile. România se umple iar de rable, după ce anul trecut tendinţa era în scădere, iar oamenii îşi cumpărau mai ales maşini noi, nepoluante.

În primele şapte luni ale anului, numărul autoturismelor second hand înmatriculate pentru prima oară în România a fost de aproape 4 ori mai mare decât cel al maşinilor noi.

Piaţa maşinilor noi a scăzut cu 30 la sută în primele şase luni ale anului. În schimb, s-au înmatriculat pentru prima dată la noi peste 211 de mii de autovehicule rulate, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Înmatriculare a Vehiculelor.

Andrei Dumuţa, reprezentant site auto: „Luna trecută, în iulie, tranzacţiile cu maşini rulate au urcat la un nivel aproximativ de 80 la sută ce era dinainte de pandemie.”

Pe unul dintre cele mai accesate site-uri de vânzări auto din România, în top 10 cele mai căutate maşini la mâna a doua au intrat modelele Duster şi Logan. Înainte de pandemie, Dacia nu era printre mărcile cu multe căutări, românii preferându-le în special, pe cele străine. Pe primele locuri se afla VOLKSWAGEN, BMW, AUDI şi FORD. Cei mai mulţi caută maşini cu preţuri cuprinse între 5 şi 10 mii de euro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Andrei Dumuţa, reprezentant site auto: „Am văzut în lunile iunie şi iulie numere record numere mai mari de vizitatori decât vedeam în lunile dinainte de pandemie. În acelaşi timp am observat că oamenii sunt mai atenţi în procesul de achiziţie şi timpul de luare a unei decizii este mai îndelungat decât înainte.”

În total, piaţa maşinilor a scăzut, în ţară, în primele şapte luni ale anului, cu 34 la sută.

În luna iulie, au fost înmatriculate în toată ţara în jur de 13 mii de autoturisme noi, cu 44 la sută mai puţine decât în aceeaşi lună a anului trecut. Mai bine însă decât în luna iunie, când au fost înmatriculate puţin peste 10 mii sau sau faţă de iunie, când au fost în jur de 7 mii. În aceste condiţii, dealerii caută tot felul de soluţii – în special de finanţare – prin care să îşi atragă noi clienţi.

În ultimele două luni, au crescut însă vânzările de motociclete, scutere şi ATV-uri, cu 5 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi achiziţiile de maşini electrice, stimulate de ajutor guvernamental prin programul Rabla Plus.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce au găsit polițiștii când au controlat o mașină care venea din Germania. 6 oameni au fost arestați
Ce au găsit polițiștii când au controlat o mașină care venea din Germania. 6 oameni au fost arestați

Polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași au descoperit 400 de grame de cocaină ascunse în rezervorul unei mașini care venea din Germania, 6 persoane fiind arestate preventiv pentru trafic de droguri.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.