Piaţa imobiliară o duce tot mai bine, dar analiștii cred că se va ajunge la un blocaj în următorii ani

×
Codul embed a fost copiat

Piaţa imobiliară o duce tot mai bine, în ciuda crizei sanitare. Vânzările de locuinţe în primele 9 luni ale acestui an au fost în creştere cu peste 30 de procente, faţă de 2020, deşi preţurile sunt tot mai mari.

Totuşi, cumpărătorii stau şi câte 3 luni să se gândească până să aleagă o locuinţă. La rândul lor, unii analişti sunt de părere că volumul mare de construcţii noi va duce la un blocaj al pieţei, în următorii ani.

În primele nouă luni ale acestui an au fost vândute peste 500.000 de locuinţe, în toată ţara, cu 32% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. De altfel, creşteri au fost în aproape toate ţările din Uniune. Recorduri au fost şi în privinţa numărului de construcţii noi.

Viorel Mohorea, reprezentantul unei cumpanii de consultanță imobiliară: „La nivel de livrări, 2020 a stabilit un nou record cu aproape 21.000 de locuinţe livrate în Bucureşti şi Ilfov, iar pentru acest an estimăm un nr similar, aproximativ 20.000 de unităţi.”

Cererea e mare, dar nu pentru mulţi timp, cred unii analişti imobiliari.

Citește și
Cele mai scumpe locuințe din România rivalizează cu proprietăți din Marbella ori Dubai. Cât costă metru pătrat „de lux”
Cele mai scumpe locuințe din România rivalizează cu proprietăți din Marbella ori Dubai. Cât costă metrul pătrat „de lux”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dragoş Dragoteanu, analist imobiliar: „Deşi în acest moment există un trend pozitiv în domeniul imobiliar, în sensul creşterii preţurilor şi al cererii pe piaţa imobiliară, consider că la un moment dat se va forma un stoc destul de mare de apartamente nefolosite, mai ales apartamentele ieftine. Se poate ajunge în următorii 2-3 ani la un blocaj pe piaţa imobiliară. Natalitatea a scăzut, românii pleacă în continuare din ţară. Chiriile au devenit mult mai mici decât în urmă cu câţiva ani, amortizarea unei investiţii într-un apartament se realizează undeva între 30 şi 35 de ani.”

Pe de altă parte, cumpărătorii aşteaptă mai mult până să aleagă o locuinţă.

Daniel Crainic, reprezentantul unei platforme de anunțuri imobiliare: „Am văzut că în Bucureşti înainte de pandemie ajunsesem să avem tranzacţii şi la 38 de zile de la postarea unui anunţ. Astăzi ne îndreptăm spre 50-60 de zile. Există oraşe unde durează şi mai mult: Cluj-Napoca, Timişoara, ne îndreptăm spre 90 de zile de la publicarea unui anunţ. Şi pentru că preţurile cresc şi apoi sunt toate discuţiile legate de o potenţială criză economică care ar putea să vină din această criză pandemică.”

În acest context, şi marja de negociere ar putea creşte.

Ştefan, consultant imobiliar: „O negociere corectă între persoane fizice, să zicem proprietar şi posibil cumpărători, 5% spre 7,5%. Dacă vorbeşti cu un dezvoltator cred că 1-2 poate 3%, obţinând un discount mai mare dacă pui 75-80% din bani, aşteptând că ulterior peste doi ani să îţi primeşti locuinţa.”

Dacă locuinţa nu este încă gata, specialiştii vă recomandă să daţi un avans mic, pentru a vă asigura că nu pierdeţi mulţi bani dacă nu va fi finalizată la timp.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată apartamentul de un milion de dolari din
Cum arată apartamentul de un milion de dolari din "cea mai îngustă clădire" din Londra

Un apartament aflat într-o clădire care pare extrem de îngustă din Londra a fost scos la vânzare pentru 800.000 de lire sterline, adică 1.099.000 de dolari.

Cele mai scumpe locuințe din România rivalizează cu proprietăți din Marbella ori Dubai. Cât costă metrul pătrat „de lux”
Cele mai scumpe locuințe din România rivalizează cu proprietăți din Marbella ori Dubai. Cât costă metrul pătrat „de lux”

O vilă somptuoasă în Marbella de 22 de milioane de euro, ori un apartament cochet la preț de București, situat însă în luxosul Dubai, iată ofertele aduse de dezvoltatori străini la un târg de imobiliare din Capitală.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.