Declaraţiile de avere şi interese pot fi completate şi transmise digital

Laptop

Agenţia Naţională de Integritate a elaborat o procedură, publicată în Monitorul Oficial, care dă posibilitatea persoanelor care au obligaţia declarării averii şi intereselor să le completeze şi să le transmită digital.

Declarațiile vor putea fi depuse prin intermediul unui modul care va fi pus la dispoziţia deponenţilor ("e-DAI"), disponibil pe pagina de internet a ANI.

Procedura elaborată de Agenţia Naţională de Integritate prin care se va realiza transmiterea la distanţă a declaraţiilor de avere şi de interese a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conform unui comunicat al ANI, procedura formalizează procesul de digitalizare a declaraţiilor de avere şi de interese şi se aplică categoriilor de persoane care au obligaţia declarării averii şi intereselor, cu excepţia candidaţilor înscrişi în procesele electorale.

Tranziţia către digitalizarea completă a procesului se va realiza în două etape.

Citește și
bani, lei
Averile strânse ilegal de cei condamnaţi vor putea fi confiscate chiar dacă au fost înstrăinate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2021, declaraţiile de avere şi de interese vor putea fi transmise alegând una dintre următoarele modalităţi:

* varianta clasică - declaraţiile vor fi transmise Agenţiei Naţionale de Integritate de către persoana responsabilă cu atribuţii specifice în ceea ce priveşte declaraţiile de avere şi de interese de la nivelul fiecărei entităţi prevăzute de Legea nr. 176/2010, în copie certificată "conform cu originalul";

* varianta digitală - declaraţiile vor fi completate electronic, certificate cu semnătură electronică calificată şi vor fi remise ANI utilizând procedura de transmitere la distanţă, prin intermediul unui modul care va fi pus la dispoziţia deponenţilor ("e-DAI"), disponibil pe pagina de Internet a agenţiei. În cazul în care deponentul nu deţine încă o semnătură electronică calificată, acesta poate, doar pe parcursul anului 2021, completa şi transmite declaraţiile prin modulul e-DAI, semnate olograf;

* începând cu data de 1 ianuarie 2022, declaraţiile de avere şi de interese vor putea fi transmise exclusiv prin modulul e-DAI, certificate cu semnătură electronică calificată.

Potrivit procedurii, mecanismul de transmitere la distanţă a declaraţiilor de avere şi de interese prin modulul e-DAI presupune parcurgerea a cinci paşi generali: înrolarea persoanei responsabile; înrolarea deponenţilor de către persoana responsabilă; completarea declaraţiilor de avere şi de interese de către deponenţi; validarea declaraţiilor de către persoana responsabilă şi transmiterea către ANI a declaraţiilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cei mai bogați oameni de pe glob au devenit și mai bogați în timpul pandemiei. Cine are cea mai mare avere
Cei mai bogați oameni de pe glob au devenit și mai bogați în timpul pandemiei. Cine are cea mai mare avere

Cei mai bogați au devenit și mai bogați în anul pandemiei de coronavirus. 

Averile strânse ilegal de cei condamnaţi vor putea fi confiscate chiar dacă au fost înstrăinate
Averile strânse ilegal de cei condamnaţi vor putea fi confiscate chiar dacă au fost înstrăinate

Averile strânse ilegal de cei condamnaţi vor putea fi confiscate chiar dacă au fost trecute între timp pe numele rudelor sau apropiaţilor. Presat de Uniunea Europeană încă din 2016 Parlamentul a modificat în sfârşit Codul Penal.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.