Noua Dacia Duster va putea fi comandată începând din prima săptămână a lunii martie. De la cât pornesc prețurile

dacia

Noul model Dacia Duster va fi disponibil în România la un preţ de pornire de 18.800 euro.

Modelul va putea fi comandat începând din prima săptămână a lunii martie, primele livrări către clienţi fiind prevăzute pentru sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului în curs.

Primii 200 de clienţi vor putea rezerva noul Duster, în versiunea de echipare Extreme, începând chiar din data de 4 ianuarie. Lansat în 2010, reînnoit pentru prima oară în 2017, Duster s-a impus prin modul atipic de abordare a segmentului SUV. Încă din primul an de comercializare, Duster s-a aflat constant în fruntea clasamentului celor mai vândute modele SUV de pe piaţa din România, indiferent de segment. Noul Duster va putea fi comandat începând din prima săptămână a lunii martie, primele livrări către clienţi fiind prevăzute pentru sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului în curs”, anunţă Dacia.

Preţul noului Duster va începe de la 18.800 euro, cu TVA inclus.

Noua gamă Duster este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression şi un nivel superior, cu două variante distincte, disponibile la acelaşi preţ. Duster Extreme este ideal pentru pasionaţii de activităţi în aer liber în căutare de un vehicul robust şi practic. Duster Journey este potrivit pentru clienţii care preferă eleganţa discretă, confortul şi tehnologia ingenioasă. Paleta de culori a fost extinsă odată cu apariţia nuanţei Sandstone Beige (finisaj metalic). Alte şase culori sunt, de asemenea, disponibile: Lichen Kaki, Cedar Green, Terracotta Brown, Schiste Grey, Pearl Black sau Artic White.

Citește și
duster
Cum va arăta noul model Dacia Duster 3 cu propulsie electrică. Foto spion
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Noul Duster este primul vehicul echipat cu motorul pe benzină TCe 130, oferind clienţilor un prim nivel de electrificare, cu sistem mild hybrid de 48V. Motorizarea este disponibilă cu cutia de viteze manuală cu 6 trepte pentru versiunile 4X2 şi 4X4 şi combină un motor pe benzină de nouă generaţie, cu 3 cilindri, de 1,2 litri, turbo, cu un sistem mild hybrid de 48V. Astfel, motorizarea TCe 130 permite diminuarea consumului mediu şi a emisiilor de CO2 cu aproximativ 10%.

Adoptată de Dacia la începutul anului 2023 pe modelul Jogger, motorizarea HYBRID 140 este de acum disponibilă şi pe noul Duster, cu o cutie de viteze automată cuplată la o cutie de viteze fără ambreiaj. Noul Duster HYBRID 140 poate fi condus în modul electric până la 80% din timpul de rulare în oraş, reducând consumul de combustibil cu până la 40% în ciclu urban, comparativ cu un motor termic echivalent în ciclu urban, bazat pe obiceiurile de conducere similare.

În mod GPL, noul Duster ECO-G 100 emite în medie cu 10% mai puţin CO2 decât o motorizare pe benzină echivalentă.

Începând chiar de azi, 4 ianuarie 2024, cei interesaţi să cumpere noua Dacia Duster pot rezerva online un vehicul în versiunea Extreme, complet echipat, de culoare Sandstone Beige, în oricare variantă de motorizare. Cele 200 de exemplare disponibile vor putea fi achiziţionate doar de persoane fizice, exclusiv online”, anunţă compania.

Cei interesaţi trebuie să achite o taxă de rezervare de 100 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Dacia a lansat a treia generație a modelului Duster, cu o imagine mai dură și noi tehnologii GALERIE FOTO
Dacia a lansat a treia generație a modelului Duster, cu o imagine mai dură și noi tehnologii GALERIE FOTO

Dacia a lansat miercuri a treia generație Duster, pe care o prezintă ca având o imagine mai dură, capabilități off-road mai bune și tehnologii noi, care cresc și mai mult siguranța și confortul.

Cum va arăta noul model Dacia Duster 3 cu propulsie electrică. Foto spion
Cum va arăta noul model Dacia Duster 3 cu propulsie electrică. Foto spion

Un exemplar Dacia Duster a fost surprins din nou în Spania, în timpul testelor ce preced intrarea în producție, mașina fiind complet camuflată cu folie specifică.

Dacia Duster, inclusă de britanici în topul celor mai bune maşini 4x4 şi off-road ale anului 2023
Dacia Duster, inclusă de britanici în topul celor mai bune maşini 4x4 şi off-road ale anului 2023

SUV-ul Dacia Duster, produs în România, la Mioveni, a fost inclus deja de jurnaliştii britanici de la Autocar într-un clasament al celor mai bune maşini 4x4 şi off-road ale anului 2023.

Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră când au verificat mai multe mașini Dacia Duster transportate pe platformă
Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră când au verificat mai multe mașini Dacia Duster transportate pe platformă

Zeci de cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal granița cu Ungaria pe la vama Nădlac II au fost găsiți de polițiștii de le frontieră ascunși în în trei ansambluri rutiere.

 

Renault și-a vândut activele din Rusia. Rușii vor produce Dacia Duster sub marca Lada
Renault și-a vândut activele din Rusia. Rușii vor produce Dacia Duster sub marca Lada

Rusia a anunțat oficial că va produce Dacia Duster - care, în Rusia, se vinde sub numele de „Renault Duster” - sub marca Lada, după ce a obținut acordul producătorului auto francez în acest sens.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.