Incidentele electorale s-au ținut lanț în mai multe județe din țară. Buletine tipărite greșit și mesaje RO-ALERT

vot

Incidentele electorale și sesizările de suspiciuni de fraudă s-au ținut lanț în mai multe județe din țară.

În Prahova, localnicii din mai multe localități ar fi primit pe telefon mesaje de avertizare similare cu cele de la RO-ALERT.

La Costinești, buletinele de vot ar fi fost tipărite greșit, în timp ce La Târgu Mureș ar fi apărut o valiză suspectă în apropierea unei secții de votare.

Într-o localitate din Brașov câțiva cetățeni s-au trezit că nu pot vota. Un bărbat care deține un magazin le dădea localnicilor produse pe datorie cu o condiție, ca aceștia să îi lase buletinele până aduc banii. Animați brusc de spirit civic, oamenii au venit să-și ridice cărțile de identitate, pentru a merge la vot, însă proprietarul nu a vrut să le restituie decât cu banii jos.

Ana-Maria Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Brașov:„Administratorul unei unități comerciale din localitatea Ormeniș, ar fi oprit în gaj mai multe cărți de identitate, drept garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă.”

Citește și
Incidente la vot - alegeri locale 2020
Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, fotografii în cabină și intervenții SMURD
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „Am venit ieri să ne cerem buletinele, să mergem astăzi să votăm. A zis că nu ne dă buletinul, ca să nu putem vota.”

La Costinești, pe una dintre pozițiile de vot, sigla unui partid a fost înlocuită cu a altuia, iar asta a creat ceva confuzie.

Laurențiu Giurgiu, președinte secție de votare: „Au decis să suspendăm procesul electoral pentru perioada de o oră inițial, pentru a găsi o soluție, ulterior am resuspendat votarea pentru încă o oră.”

Abia după două ore s-a reînceput votarea, însă pe același tip de buletine, pentru că, potrivit legii, procesul electoral nu poate fi suspendat mai mult de două ore.

Femeie: „Am stat de dimineață, dar dacă nu am putut să votăm, am plecat acasă, ce era facem, dacă lumea este incompetentă.”

După ce s-au închis secțiile de vot, peste 100 de persoane, care nu au apucat să voteze, au așteptat afară și au protestat.

În Prahova,  localnici din mai multe localități ar fi primit pe telefon un mesaj ciudat, asemănător cu cel de la RO-ALERT, în care erau avertizați că există suspiciuni de infectare cu COVID-19 la secțiile de votare.

Bărbat: „Nu-i adevărat.”

Femeie: „Nu cred că-s adevărate.”

Reporter: „Și de ce să fi fost trimise?”

Femeie: „De răutate cred."

Lavinia Radu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „Precizăm că aceste mesaje nu au fost trimise de instituții publice, ci de persoane fizice rău intenționate care doresc să inducă în eroare alegătorii.”

Alegătorii nu s-au speriat, ba chiar au stat la coadă pentru a vota, chiar și după lăsarea întunericului.

Desfășurarea de forțe a avut loc în Târgu Mureș, în apropierea unei secții de votare. O valiză suspectă, de culoare roz, a fost uitată lângă gardul unei școli generale. O echipă specială Antitero a verificat valiza cu ajutorul unui robot și a constatat că era goală.

Emilia Fărcaș, purtător de cuvânt IPJ Mureș: „În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că trolerul în cauză era gol, procedându-se la ridicarea ulterioară a acestuia.”

În Dâmbovița, polițiștii au deschis 12 dosare penale și au aplicat patru amenzi. O femeie de 55 de ani a primit o sancțiune de 600 de lei, după ce a fost prinsă în timp ce-și fotografia buletinul de vot în cabina de votare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alegeri locale 2020. Tot ce trebuie să știi despre prezența la vot, incidente, votul pentru Capitală
Alegeri locale 2020. Tot ce trebuie să știi despre prezența la vot, incidente, votul pentru Capitală

Alegeri locale 27 septembrie 2020. La ora 7 dimineaţa, s-a dat startul alegerilor locale din România. Până la ora 21:00, când se închid urnele, cele peste 19 milioane de români cu drept de vot îşi pot alege primarii, consilierii locali şi judeţeni. 

Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, fotografii în cabină și intervenții SMURD
Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, fotografii în cabină și intervenții SMURD

În ciuda regulilor stricte impuse din cauza pandemiei, nici alegerile locale din 2020 nu sunt lipsite de incidente, unele chiar grave.

Incidente la o secție de vot din Cluj. Oamenii au fost nevoiți să stea la coadă
Incidente la o secție de vot din Cluj. Oamenii au fost nevoiți să stea la coadă

Incidentele nu au lipsit nici la scrutinul de duminică. La Cluj, de exemplu, duminică seară, la o secţie de votare din centrul oraşului nu mai existau buletine de vot.

Anchetă în Teleorman. Ce a descoperit un bărbat când a ajuns la vot
Anchetă în Teleorman. Ce a descoperit un bărbat când a ajuns la vot

Poliţia a declanşat o anchetă privind un posibil fals comis într-un sat din judeţul Teleorman.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.