„Toți banii s-au dus în van.” Românii care au vrut să își împădurească pârloagele s-au trezit că sunt în afara legii

×
Codul embed a fost copiat

Sute de români care au vrut să își împădurească pârloagele cu bani europeni s-au trezit că sunt în afara legii, după ce au luat aprobările necesare.

Regulile adoptate inițial de Guvern au fost modificate în Parlament. Mai exact, de pe lista cu terenurile ce pot fi împădurite au fost eliminate pajiștile.

Între timp, oamenii au apucat să facă din bani proprii, investițiile necesare pentru a beneficia de finanțarea europeană. Ministrul mediului promite că se va reveni la forma inițială a proiectului.

Pe un teren de aproape patru hectare din comuna Scânteia, județul Iași, urma să fie plantați puieți de salcâm și stejar. În schimb, vedem un teren lăsat de izbeliște. Proprietarul se teme acum că va pierde nu doar fondurile europene, ci și banii proprii, investiți pentru pregătirea terenului.

Mihai Darabană, aplicant: „Am plătit analiza de sol, 15.000 de lei, avans la proiectant ca în iunie să îmi spună că sistăm proiectul că a apărut acest normativ, pajiștile nu se pot împăduri. Toți banii s-au dus în van. ”

Citește și
pădure furtună Gura Humorului2
Comisia Europeană oferă 500 de milioane euro României pentru a sprijini crearea de noi suprafeţe împădurite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De mai bine de două luni, cei care au aplicat pentru Programul „Prima Împădurire” sunt nedumeriți din cauza unui articol de lege care îl descalifică, cu toate că aveau avizele și se apucaseră de treabă.

Este vorba despre o modificare în Parlament a Ordonanței de Urgență 35/2022, privind campania de împădurire prin PNRR, care a scos pajiștile permanente din categoria terenurilor eligible.

În aceeași situație se află și un proprietar din Iași care, împreună cu fiul său, au pus la bătaie banii din vânzarea unui apartament.

Tudor Pricopi, aplicant: „Am făcut cerere, mi-au făcut avizele, am achiziționat material pentru gard, asta era condiția, iar la un moment dat am văzut că a apărut un amendament la lege, acum nu știu cum o să se facă.”

În această situație, conform unui răspuns al Ministerului Mediului, la solicitarea Știrilor Pro TV, sunt 344 de oameni. Iar suprafața unde situația e în suspans acoperă aproximativ 1.200 de hectare.

„Subliniem faptul că intrarea în vigoare a Legii nr. 236 din 19 iulie 2023 impactează direct investiția și implicit ținta intermediară. Astfel, din cele 6900 ha amplasamente acceptate de către gărzile forestiere, aproximativ 1200 ha sunt reprezentate de pajiști. Aceste aspecte îngreunează și chiar împiedică semnarea contractelor de finanțare”, portrivit Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, document PNRR revizuit .

Ministrul Mediului promite că nedreptatea va fi corectată printr-o nouă ordonanță de urgență.

Mircea Fechet, Ministrul Mediului: „Acei oameni care au cheltuit deja bani cu studii, cu proiecte tehnice și care s-au trezit neeligibili peste noapte. Ar trebui să fie totuși beneficiari ai finanțării și să le facem dreptate, să devină din nou eligibili.”

Până la acest moment, au împădurit efectiv, aproape 100 de hectare, trei aplicanți din țară: doi din județul Olt și unul din Suceava. Până la finalul anului, conform țintei asumate prin PNRR, România ar trebui să împădurească 12.000 de hectare de teren, iar până în 2026, atunci când se va încheia programul, 26.000 de hectare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Campaniile CSR de împădurire din România - top companii care au investit în viitorul nostru verde
Campaniile CSR de împădurire din România - top companii care au investit în viitorul nostru verde

Responsabilitatea socială a întreprinderilor (CSR) a devenit un concept care conferă un punctaj pozitiv în ochii publicului larg asupra întreprinderii în cauză.

Comisia Europeană oferă 500 de milioane euro României pentru a sprijini crearea de noi suprafeţe împădurite
Comisia Europeană oferă 500 de milioane euro României pentru a sprijini crearea de noi suprafeţe împădurite

Comisia Europeană a anunţat luni că aprobă o schemă de ajutoare a României în valoare de 500 de milioane euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă pentru a sprijini crearea de noi suprafeţe împădurite, scrie News.ro. 

(P) Maspex Romania, prin brandul de apă Bucovina, a organizat cea de-a 3-a acțiune de împădurire
(P) Maspex Romania, prin brandul de apă Bucovina, a organizat cea de-a 3-a acțiune de împădurire

Maspex Romania, prin brandul de apă Bucovina, a organizat cea de-a 3-a acțiune de împădurire.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.