Un individ care amenința că se aruncă în gol împreună cu fiica lui de patru ani, imobilizat de polițiști

Un individ care amenința că se aruncă în gol împreună cu fiica lui de patru ani, imobilizat de polițiști
Politia Romana

Un bărbat care amenința că se aruncă în gol, împreună cu fiica lui de patru ani, a fost imobilizat de polițiști. Copila se află acum în afara oricărui pericol.

Bărbatul din Godeni, Argeș, se urcase pe un siloz împreună cu fiica lui. Până la urmă, a coborât, dar a continuat să amenințe că-și va lua viața, și o va ucide și pe fetiță.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în urma unui apel la 112, la locul incidentului au intervenit poliţiştii din municipiul Câmpulung, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi un negociator, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii.

La scurt timp, bărbatul a coborât de pe siloz şi s-a deplasat pe marginea unui lac, continuând să ameninţe. Aici a fost convins de o persoană cunoscută să meargă acasă. La puţin timp, bărbatul a ameninţat, din nou, că vrea să recurgă la acelaşi gesturi", se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au acţionat rapid, reuşind imobilizarea bărbatului şi salvarea fetiţei, arată sursa citată.

Citește și
politia
Ce a găsit poliția la azilul din Pitești. ”Au fost surprinși: piure de cartofi care li se servea cu mezeluri”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Minora nu a suferit vătămări, dar a fost preluată de un echipaj medical în vederea evaluării stării generale. De asemenea, au fost sesizaţi reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Un elicopter SMURD a intervenit pentru salvarea unui turist aflat în Munţii Făgăraş
VIDEO. Un elicopter SMURD a intervenit pentru salvarea unui turist aflat în Munţii Făgăraş

Salvamontiştii din două judeţe, Sibiu şi Argeş, au intervenit pentru salvarea unui turist din Cluj, care nu se mai poate deplasa, fiind blocat în zona "La trei paşi de moarte" din Munţii Făgăraşului.

Ce a găsit poliția la azilul din Pitești. ”Au fost surprinși: piure de cartofi care li se servea cu mezeluri”
Ce a găsit poliția la azilul din Pitești. ”Au fost surprinși: piure de cartofi care li se servea cu mezeluri”

Poliţiltii din Argeş au deschis un dosar penal după controlul la azilul din Piteşti, unde trei beneficiari au fost găsiţi în subsol.

Controale la 13 spitale din Argeş. Prefectura a primit sesizări - unii aparținători spun că nu pot lua legătura cu rudele
Controale la 13 spitale din Argeş. Prefectura a primit sesizări - unii aparținători spun că nu pot lua legătura cu rudele

O echipă de control formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii a început, joi, verificări la 13 spitale publice din judeţul Argeş, aflate în administrarea Consiliului Judeţean sau a autorităţilor publice locale.

O mașină a luat foc pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Nu sunt victime | FOTO
O mașină a luat foc pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Nu sunt victime | FOTO

Pompierii din Argeş au intervenit, miercuri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o maşină pe Autostrada Bucureşti - Piteşti.    

Controale ale autorităților la un centru pentru vârstnici din Argeș. Un bărbat dormea pe o canapea amplasată într-un hol
Controale ale autorităților la un centru pentru vârstnici din Argeș. Un bărbat dormea pe o canapea amplasată într-un hol

Echipa de control constituită la nivelul Prefecturii Argeş face, miercuri, verificări la un azil privat din Piteşti, destinat îngrijirii bătrânilor.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.