Sfaturi utile pentru turiștii care își pierd bagajul în aeroport: Se recomandă să renunțați la bagajul de cală

×
Codul embed a fost copiat

Dacă nu vi s-a anulat zborul și plecați totuși în vacanță nu vă bucurați încă. S-ar putea să ajungeți la destinație fără bagaje.  

Industria aviatică se confruntă cu cea mai mare criză de personal din istorie și pe marile aeroporturi ale Europei multe bagaje nu mai ajung la destinație odată cu proprietarii lor.

Specialiștii recomandă să călătoriți doar cu bagaj de mână, ori să alegeți valize colorate care să poată fi ușor identificate.

Sute de bagaje așteaptă în aceste zile pe cel mai mare aeroport al țării. Procesarea lor durează, iar frustrarea călătorilor atinge cote maxime.

Citește și Cancerul de piele, un pericol în perioada verii. Cum recunoști simptomele și cum îl previi

Citește și
Aeroport
Un bărbat a murit pe Aeroportul din Iași în timp ce aștepta să se îmbarce în avion
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionelia Maerean: „N-au putut să schimbe bagajul din cursa dinspre Singapore spre București. Când am ajuns la aeroport am primit un text că bagajul este întârziat. A durat cinci zile să-mi ajungă bagajul”.

Dana, pasageră: „Cineva a luat probabil bagajul nostru din greșeală. Ideea e că nu se face nimic, adică ne-au zis să așteptăm două zile pur și simplu, fără să dăm o declarație, fără absolut nimic”.

În zonele de preluare bagaje de la aeroportul Henri Coandă sunt mai multe grămezi de valize care par a fi ale nimănui.

Sunt bagaje nerevendicate deocamdată, ceea ce înseamnă că aceste valize au venit aici după câteva zile de la sosirea pasagerilor sau sunt valize care au ajuns din greșeală.

Cele mai mari probleme sunt la zborurile cu escală

Numeroase valize provin din marile aereoporturi europene unde sunt și cele mai multe probleme.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt Compania Națională Aeroporturi: „Există probleme mai ales la cursele care au escală pe un aeroport, deci acolo este riscul mai mare ca bagajele să nu fie procesate în timp util și ele să ajungă mai târziu”.

Țînând cont că peste 60% din traficul de la Otopeni este de tip low-cost, riscul pierderii bagajelor este mai mic pentru că aceste companii operează zboruri fără escală.

Sfaturi utile pentru pasageri


Cei care manipulează bagajele în aeroporturi recomandă acum să luați o valiză cât mai colorată care să poată fi ușor de recunoscut.

În plus, ar fi indicat să vă adăugați și alte elemente de identificare precum eticheta cu nume și adresă, abțibilduri sau o fundiță sau o eșarfă legată de valiză.

Cele mai multe valize sunt de culoare inchisă așa că pot fi confundate cu ușurință și, în mod surprinzător, și asta contribuie acum la criza bagajelor. Și mai bine ar fi dacă puteți călători doar cu bagaj de mână.

Într-un bagaj de mână ar trebui să puneți întotdeauna câteva haine de schimb și produsele de îngrijire personală. De asemenea, nu uitați să adăugați medicamentele esențiale dar și obiectele de valoare cum ar fi laptopul, de pildă.

Adina Buzatu: „Îmi fac un bagaj minim pentru 2-3 zile în bagajul de mână. M-am obișnuit ca măcar câteva lucruri să am în bagajul mic și cosmetice mici pentru că știți cum e, doamnelor, să rămâneți fără demachiant, fără șampon, nu, nu, nu”.

Cea mai mare criză de personal din aviație

Potrivit cifrelor din industrie, înainte de pandemie, 22 de milioane de bagaje se pierdeau anual pe aeroporturile din întreaga lume. Dintre acestea, 5% nu mai ajungeau niciodată la proprietar.

Acum, fenomenul are o amploare nemaivăzută pentru că niciodată industria aviatică nu a mai traversat o asemenea criză de personal.

În România, din același motiv, compania națională TAROM a luat recent o măsură de neimaginat înainte de pandemie.

Marius Popescu, purtător de cuvânt TAROM: „Am ales să detașăm însoțitori de bord de la Blue Air către Tarom în funcție de necesitatea companiei naționale. Practic am detașat aproximativ 10 sau 11 însoțitori de zbor de la Blue Air către TAROM și uite așa am reușit să evităm să anulăm în primul rând curse.”

Pași de urmat în caz că se pierde bagajul

Cât despre bagaje, dacă nu le găsiți la sosirea la destinație, asigurați-vă că depuneți o reclamație la ghișeul de bagaje pierdute din aeroport.

De cele mai multe ori, bagajele rătăcite ajung înapoi la ghinioniști în cel mult două, trei zile. Dacă întârzie mai mult de două săptămâni, atunci puteți să vă luați rămas bun pentru totdeauna de la ele.

Companiile aeriene oferă compensații de maximum 1500 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Experiment pe aglomeratul aeroport Heathrow: “Sper ca astăzi să plec din țara asta”
Experiment pe aglomeratul aeroport Heathrow: “Sper ca astăzi să plec din țara asta”

Companiile aeriene din Europa, dar și de pe alte continente se confruntă în această perioadă cu grave probleme de logistică, din cauza numărului prea mare de turiști și cel prea mic de angajați.

Un bărbat a murit pe Aeroportul din Iași în timp ce aștepta să se îmbarce în avion
Un bărbat a murit pe Aeroportul din Iași în timp ce aștepta să se îmbarce în avion

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Congo, a decedat joi dimineaţa pe Aeroportul Internaţional Iaşi, în timp ce aştepta să se îmbarce într-o aeronavă care mergea spre Dortmund.

1.700 de zboruri au avut întârzieri pe Aeroportul Otopeni în două săptămâni, iar un pasager a fost lăsat pe pistă
1.700 de zboruri au avut întârzieri pe Aeroportul Otopeni în două săptămâni, iar un pasager a fost lăsat pe pistă

Aproape 1700 de zboruri au avut întârzieri pe cel mai mare aeroport din România, „Henri Coandă”, numai în ultimele două săptămâni. În acest haos, unii pasageri au rămas fără locuri, alții au făcut o escală de care nu știau.

Incident aviatic pe Aeroport Mihail Kogălniceanu din Constanța. Autoritățile au deschis o anchetă | FOTO
Incident aviatic pe Aeroport Mihail Kogălniceanu din Constanța. Autoritățile au deschis o anchetă | FOTO

Pista Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța a fost închisă temporar din cauza unui incident aviatic.   

Criza bagajelor continuă pe cel mai mare aeroport din Europa. Soluția inedită găsită de o companie aeriană
Criza bagajelor continuă pe cel mai mare aeroport din Europa. Soluția inedită găsită de o companie aeriană

Un avion a zburat de la Londra la Detroit, în Statele Unite, cu o mie de bagaje și niciun pasager.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.