Profesorul de sport dispărut în Lacul Tarnița a fost găsit înecat. S-a folosit un sonar cu AI

×
Codul embed a fost copiat

Au fost peste 20 de ore de căutări disperate pe Lacul Tarnița din Cluj, după un profesor de sport care intrase sâmbătă în apă să înoate și nu a mai ieșit la suprafață.

În final, duminică, scafandrii au reușit s găsească trupul neînsufleţit. Echipele de intervenție au folosit și un sonar care utilizează inteligența artificială pentru a sonda adâncurile.

Bărbatul a dispărut sâmbătă seară, într-o zonă de munte, pe malul Lacului Tarnița. Mai ales în timpul verii, locul este împânzit de turiști veniți din oraș să se bucure de soare, dar și de sporturile nautice.

Tânărul a înotat de pe mal până în mijlocul lacului şi a dispărut în apă, acolo unde este plasată o baliză. Frânghia folosită pentru a marca zona a ajuns la o adâncime de 23 de metri.

Tânărul de 23 de ani era profesor de sport în Huedin şi a venit să se răcorească în lac. Familia spune că nu era un foarte bun înotător.

Citește și
lac medicamente
Medicamente expirate, descoperite pe lacul Tarnița din județul Cluj. A fost oprită captarea apei potabile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rudele îl așteptau pe băiat acasă, când au auzit despre tragedie: „Era un copil tare bun, respectuos. Suntem şocaţi.”

Unchiul tânărului: „Era înotător de nivel mediu, din păcate...Un om deosebit."

Fiind luna septembrie, dar şi zonă de munte, apa este rece, dar oamenii încă se aventurează în lac.

Specialiștii spun că Lacul Tarnița nu este potrivit pentru înot fără a avea măsuri de siguranță lângă tine, cum ar fi un însoțitor într-un caiac sau într-o barcă. Malurile sunt abrupte, iar intrarea în apa este bruscă.

Florin Tomoș, instructor de înot: „Cine intră să înoate ar trebui să intre însoţit de o barcă, sau un caiac, să îl supravegheze sau să îl ajute. Mai multe probleme pot apărea. Apa rece poate crea disconfort, crampe musculare, dacă nu s-a mai înotat în ape deschise, orientarea poate pune probleme. E posibil şi rezistenţa fizică să fi scăzut."

Sâmbătă seară au fost începute căutările, până la lăsarea întunericului. Duminică, salvamontiştii au folosit pentru căutare și un sonar adus de la Salvamont Gorj, care utilizează inteligenta artificială.

În comparaţie cu alte aparate de acest fel, sonarul face mult mai precisă depistarea unui corp uman. Așa au reușit să găsească și trupul celui dispărut. Din păcate, fără semne vitale.

Titus Crăciun, purtător de cuvânt Salvamont Cluj: „E o zonă de munte. Aparatele scafandrilor arătau o temperatură de 7 grade la adâncime."

Polițiștii au deschis acum o anchetă în acest caz.   

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, dispărut în apele Lacului Tarnița, de lângă Cluj-Napoca. Pompierii îl caută și duminică
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, dispărut în apele Lacului Tarnița, de lângă Cluj-Napoca. Pompierii îl caută și duminică

Un tânăr de 23 de ani din Huedin a dispărut, sâmbătă după-amiază, în timp ce înota în apele Lacului Tarnița, de lângă Cluj-Napoca.

Medicamente expirate, descoperite pe lacul Tarnița din județul Cluj. A fost oprită captarea apei potabile
Medicamente expirate, descoperite pe lacul Tarnița din județul Cluj. A fost oprită captarea apei potabile

Este alertă în județul Cluj. În lacul Tarnița, principala sursă de aprovizionare cu apă a orașului, au fost găsite zeci de cutii cu medicamente expirate.

Tată și fiu, rătăciți lângă lacul Tarnița din Cluj. Au petrecut noaptea pe terasa unei cabane
Tată și fiu, rătăciți lângă lacul Tarnița din Cluj. Au petrecut noaptea pe terasa unei cabane

Peripeţii primejdioase pe creste de munte, trăite de un bărbat şi fiul său de 9 ani, care s-au rătăcit lângă lacul Tarnița, judeţul Cluj.

Lacul Tarniţa, înecat în gunoaie. Autorităţile nu se decid cine să le strângă
Lacul Tarniţa, înecat în gunoaie. Autorităţile nu se decid cine să le strângă

Zona lacului Tarniţa, atât de îndrăgită de cei care vizitează judeţul Cluj, a ajuns un maidan plin de gunoaie. Drumul este plin de resturi, pe care autorităţile locale nu le adună şi îşi pasează nepăsătoare responsabilitatea.

Se poate si in Romania. Cum arata proiectul SF al unei hidrocentrale de 1 MILIARD de euro care se construieste in Cluj. VIDEO
Se poate si in Romania. Cum arata proiectul SF al unei hidrocentrale de 1 MILIARD de euro care se construieste in Cluj. VIDEO

Compania Hidro Tarnita incearca de cativa ani sa atraga investitori pentru constructia hidrocentralei de peste 1 miliard de euro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.