Președintele Parlamentului European, mesaj despre Alexandra: Apelul la 112 a șocat întreaga Europă

David Sassoli
Agerpres

Președintele Parlamentului European David Sassoli a transmis un mesaj miercuri în care arată că apelul în zadar al Alexandrei la serviciile de urgență ”a întristat și șocat întreaga Europă”.

Într-un mesaj postat pe Twitter, oficialul european a subliniat faptul că trebuie avute în vedere măsuri mai bune de combatere a actelor de violență comise împotriva femeilor.

”Apelul în zadar al Alexandrei, în vârstă de 15 ani, către serviciile de urgență a întristat și șocat întreaga Europă. Măsuri mai eficiente împotriva violențelor comise împotriva femeilor trebuie să se afle în centrul tuturor eforturilor noastre politice și instituționale”, a transmis președintele Parlamentului European, David Sassoli.

PNL vrea procedură de urgență în Parlament pentru ”Legea Alexandra”

O propunere legislativă privind modificarea Codului Penal în sensul că se pedepseşte doar cu detenţiune pe viaţă, nu şi cu închisoare de la 15 la 25 de ani, comiterea mai multor tipuri de infracţiuni de omor calificat, printre care prin cruzimi sau asupra a două sau mai multor persoane, a fost înregistrată miercuri la Camera Deputaţilor de către deputatul liberal de Alba, Florin Roman.

Citește și
anchetatori Caracal
Descoperire șocantă în curtea lui Gheorghe Dincă. Avocat: ”Poate să fie un fel de cimitir”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Vreau să spun că depunerea acestui proiect de lege vine la solicitarea celor 55.000 de oameni care au semnat petiţia online pentru 'Legea Alexandra'", a subliniat parlamentarul liberal.

Deputatul a subliniat că a solicitat sesiune extraordinară pentru că, "în momente extraordinare", e nevoie de intervenţie legislativă, iar intervenţia legislativă o pot face doar parlamentarii sau guvernul, prin ordonanţă de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Avocat: Și astăzi s-au găsit fragmente osoase și al 4-lea telefon al lui Dincă
Avocat: Și astăzi s-au găsit fragmente osoase și al 4-lea telefon al lui Dincă

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a anunțat că anchetatorii din Caracal au descoperit noi fragmente osoase, aproape sigur de ”natura umană”.

Descoperire șocantă în curtea lui Gheorghe Dincă. Avocat: ”Poate să fie un fel de cimitir”
Descoperire șocantă în curtea lui Gheorghe Dincă. Avocat: ”Poate să fie un fel de cimitir”

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a dat miercuri noi informații șocante despre ceea ce a u găsit anchetatorii în curtea lui Gheorghe Dincă.

Au fost găsite alte fragmente osoase și dinți în pădurea unde Dincă a susținut că a aruncat trupul Luizei. Ce a mărturisit
Au fost găsite alte fragmente osoase și dinți în pădurea unde Dincă a susținut că a aruncat trupul Luizei. Ce a mărturisit

Se înmulţesc probele găsite de anchetatori în pădurea de la Caracal, unde Gheorghe Dincă a susţinut că a aruncat resturile carbonizate ale Luizei Melencu, tânăra dispărută în luna aprilie.

ANIMAȚIE GRAFICĂ: casa lui Gheorghe Dinca. Cum arata camera in care a tinut-o pe Alexandra

Cumpănașu: ”Tăcerea politicienilor din Olt, semn clar de complicitate”
Cumpănașu: ”Tăcerea politicienilor din Olt, semn clar de complicitate”

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, susține că deține ”suficiente informații” care arată că unii politicieni dețin informații despre grupările infracționale din județul Olt și care ar putea lămuri dispariția și uciderea nepoatei sale.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.