Plafonarea tarifelor la polițele RCA a fost prelungită până la finalul anului

polite rca
StirilePROTV

Guvernul a aprobat, joi, prelungirea măsurii de plafonare a tarifelor pentru poliţele RCA până la finalul anului 2023, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

„Guvernul a prelungit până la finalul anului 2023 perioada de aplicabilitate a prevederilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 298 din 2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prelungirea fiind până la 31 decembrie anul în curs", a precizat Constantin.

El a adăugat că „actul normativ asigură posibilitatea respectării obligaţiilor legale ce rezultă din încheierea contractelor RCA în baza cărora se acordă despăgubiri produse terţelor, ca urmare a unor accidente şi incidente în trafic".

„Prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor în ultimul trimestru din anul în curs", a mai spus Constantin.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că prelungirea plafonării tarifelor la poliţele RCA până la sfârşitul anului este o decizie justificată, menţionând că, dacă nu se va lua această măsură, vor creşte tarifele în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă.

Citește și
euroins
Guvernul a anunțat prelungirea valabilităţii poliţelor RCA emise de Euroins până la 8 decembrie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Este o decizie justificată, fiindcă actuala plafonare a tarifelor RCA expiră pe 10 octombrie. Dacă nu continuăm plafonarea, vor creşte tarifele în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă", a spus premierul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat băut, fără permis și RCA a făcut accident cu autospeciala Jandarmeriei, în Galați. Ce alcoolemie avea
Un bărbat băut, fără permis și RCA a făcut accident cu autospeciala Jandarmeriei, în Galați. Ce alcoolemie avea

Un individ care conducea un autoturism pe străzile din Galați, deși n-avea permis de conducere, RCA și era și băut, a ajuns după gratii.

Guvernul a anunțat prelungirea valabilităţii poliţelor RCA emise de Euroins până la 8 decembrie
Guvernul a anunțat prelungirea valabilităţii poliţelor RCA emise de Euroins până la 8 decembrie

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, prelungirea valabilităţii poliţelor Euroins cu încă trei luni şi anume până la data de 8 decembrie.

România are cele mai multe accidente rutiere din Europa. Despăgubirile RCA, cu mult mai mari decât în alte țări
România are cele mai multe accidente rutiere din Europa. Despăgubirile RCA, cu mult mai mari decât în alte țări

România conduce în topul ţărilor europene în privinţa numărului de accidente rutiere, cu circa 400.000 de accidente rutiere în fiecare an, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR).

 

De ce cresc prețurile polițelor RCA și pentru șoferii care nu produc accidente. Explicațiile brokerilor
De ce cresc prețurile polițelor RCA și pentru șoferii care nu produc accidente. Explicațiile brokerilor

Inflația şi falimentul unor mari companii de asigurări din țară nu sunt singurele cauze care duc la scumpirea poliței RCA.

Polițele încheiate la Euroins mai sunt valabile până pe 8 septembrie. Asigurații pot cere despăgubiri
Polițele încheiate la Euroins mai sunt valabile până pe 8 septembrie. Asigurații pot cere despăgubiri

Compania de asigurări Euroins a intrat oficial în faliment, potrivit deciziei Tribunalului București. Asta înseamnă că, de acum înainte, polițele RCA încheiate la acest asigurător, cu peste două milioane de clienți, mai sunt valabile până pe 8 septembrie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.