O petrecere organizată de minori în Mamaia, oprită de polițiști. Ce amendă au primit

112
Pro TV

O petrecere la care participau mai mulţi minori, organizată într-un bloc din centrul staţiunii Mamaia, a fost oprită de poliţişti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind amendate 12 persoane cu suma totală de peste 2.700 de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, autorităţile au fost alertate în urma unui apel primit la numărul 112.

"În jurul orei 00,50, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că, într-un imobil din centrul staţiunii, se desfăşoară un eveniment privat, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică", a informat IPJ.

Conform sursei citate, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm al Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis, s-a deplasat la faţa locului şi a identificat 12 persoane, majoritatea minore, care tulburau ordinea şi liniştea publică.

"Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 2.750 de lei", a precizat IPJ Constanţa.

Citește și
Vincent Castellano
Ce riscă Vincent Castellano după ce a organizat o petrecere ilegală în club
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine e europarlamentarul prins la o orgie, la Bruxelles. A vrut să scape de poliție
Cine e europarlamentarul prins la o orgie, la Bruxelles. A vrut să scape de poliție

Europarlamentarul Fidesz, József Szájer, a recunoscut, într-o declarație dată publicității marți, că a participat la o petrecere, la Bruxelles, prezentată de presă ca fiind o orgie la care au fost prezente 25 de persoane, majoritatea bărbați.

Ce riscă Vincent Castellano după ce a organizat o petrecere ilegală în club
Ce riscă Vincent Castellano după ce a organizat o petrecere ilegală în club

Polițiștii i-au stricat luni noapte petrecerea lui Vincent Castellano, fiul lui Joshua Castellano, proprietarul mai multor cluburi din țară.

Un român și-a ucis un compatriot, la o petrecere în Marea Britanie. Vasile Firanda a pledat vinovat în instanță
Un român și-a ucis un compatriot, la o petrecere în Marea Britanie. Vasile Firanda a pledat vinovat în instanță

Un român și-a ucis un conațional, într-o localitate din Marea Britanie, după ce ambii au consumat cantități impresionante de alcool. Vasile Firanda a fost găsit vinovat pentru omor, Curtea urmând a-i stabili pedeapsa.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.