Individul infectat cu HIV care a mușcat un polițist în tren a fost reținut. Nu avea nici mască, nici bilet

×
Codul embed a fost copiat

Un individ cu multe dosare penale la activ, infectat cu HIV și eliberat de numai câteva ore din penitenciar, a mușcat de mână un polițist din Medgidia.

Incidentul s-a petrecut într-un tren, iar agentul fusese chemat în ajutor de angajații CFR care aveau probleme cu bărbatul de 36 de ani, care era foarte recalcitrant, nu avea bilet și nici nu purta mască de protecție.

Suspectul este în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

El este acuzat de ultraj, dar și de transmiterea cu bună știință a sindromului imunodeficitar dobândit.

Bărbatul a fost eliberat din Penitenciarul Poartă Albă cu doar cîteva ore înainte de incident și se îndrepta spre București, acolo unde are domiciliu

Citește și
coronavirus
Țara din Europa care intră în stare de urgență timp de 45 de zile. Alte 4 state UE, pe lista roșie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suspectul s-a urcat în tren în gara din Medgidia, unde controlorul, dar și ceilalți călători s-au plâns că nu poartă mască și că este recalcitrant.

În acel moment, șeful de tren a solicitat sprijinul polițiștilor de la Transporturi, iar un agent a intervenit.

Din păcate, recidivistul a început să facă scandal, iar atunci când a fost imobilizat l-a mușcat pe polițist.

Dus la secția de poliție, agentul a aflat că suspectul este infectat cu HIV și avea la activ nu mai puțIn de cinci condamnări pentru diverse fapte.

Ultima comisă a fost furt calificat pentru care a primit o condamnare de un an și zece luni.

În timp ce recidivistul urmează să ajungă în fața judecătorilor, polițistul mușcat a fost la analize pentru a se testa, iar acum așteaptă rezultatele.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un individ fără mască l-a mușcat pe polițistul care îl încătușa. S-a dovedit că are HIV
Un individ fără mască l-a mușcat pe polițistul care îl încătușa. S-a dovedit că are HIV

Un bărbat care nu avea mască în tren și nici bilet a devenit violent când polițiștii l-au dat jos din vagon. Individul a vrut să lovească un polițist și l-a mușcat de mână. Apoi s-a aflat că e infectat cu HIV și abia ieșise de la închisoare.

Țara din Europa care intră în stare de urgență timp de 45 de zile. Alte 4 state UE, pe lista roșie
Țara din Europa care intră în stare de urgență timp de 45 de zile. Alte 4 state UE, pe lista roșie

„Trebuie să învățăm să trăim cu SARS COV-2, așa cum am învățat să trăim cu HIV și alte maladii infecțioase, precum gripa sezonieră.”

Comisia Europeană a adăugat patru ţări membre ale Uniunii pe lista roşie de infectări
Comisia Europeană a adăugat patru ţări membre ale Uniunii pe lista roşie de infectări

”Trebuie să învățăm să trăim cu Sars-Cov-2 așa cum am învățat să trăim cu HIV, și alte maladii infecțioase, precum gripa sezonieră”. Este sfatul specialiștilor, la 9 luni de la izbucnirea pandemiei în China, și după un milion de decese, pe plan global.

Un bărbat cu HIV a violat o fată de 12 în mod repetat, încercând să o infecteze. Cum a urmărit-o
Un bărbat cu HIV a violat o fată de 12 în mod repetat, încercând să o infecteze. Cum a urmărit-o

Un bărbat din Statele Unite cu HIV a violat o fată de 12 ani și a încercat să o infecteze, după ce a întâlnit-o pe o aplicație de socializare.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.