În era tehnologiei, peste 4.000 de copii din România cresc și învață fără curent electric. Racordarea costă 12 milioane euro

×
Codul embed a fost copiat

4 mii de copii din România cresc și învață fără curent electric în era tehnologiei. 5 mii de case nu sunt încă racordate la rețeaua de energie iar întunericul nopții este spulberat în mileniul 3 cu lumânări și lămpi cu gaz.

Vineri a fost lansat registrul național al caselor fără energie electrică iar Asociația Energia Inteligentă a prezentat și soluții pentru această situație revoltătoare.

La marginea localității Târgu-Lăpuș din Maramureș locuiește familia Moldovan. Părinții și cei 5 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani trăiesc în întuneric de mai bine de 9 ani. Au început demersurile pentru a fi branșați la electricitate, însă nu și-au permis să achite costurile.

Mihaela Moldovan, mamă: "Am stat destul la lumânare până mi-am luat generator și mi s-o stricat. A fost și domn primar pe aici. Că-i pământ extravilan așa a zis și că trebuie să scoatem un proiect să facem, nu avem bani de așa ceva să facem."

Toate activitățile familiei se desfășoară doar la lumina zilei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, în România sunt aproape 5500 de case fără energie electrică. 3500 dintre ele sunt locuite în permanență.

Este vorba de peste 11 mii de români care locuiesc în case fără curent electric. Mai trist este faptul că dintre aceștia aproape 5 mii sunt copii care sunt nevoiți de cele mai multe ori, mai ales după lăsarea întunericului, să își facă temele și să învețe la lumina lumânării sau a lămpii.

Daria Moldovan, elevă: „Când vin de la școala le fac că noaptea nu pot că nu avem curent. Aș vrea să am curent, să pot să mă uit la televizor”.

Asociația Energia Inteligentă a propus 3 soluții pentru racordarea la rețeaua electrică a acestor case.

O variantă ar fi ca Ministerul Mediulului să deruleze un program, prin care să fie montate panouri fotovoltaice și baterii de stocare.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă: „În general autoritățile fie locale, fie centrale, au preferat să se concentreze asupra aglomerărilor mai mici sau mări, dar neglijând aproape total aceste situații care sunt prezente și consider că și în momentul de față modul în care se pune problema este una deficitară".

64 % dintre persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri mici și nu ar avea posibilitatea să plătească nici măcar facturile pentru consum.

Pentru ca toate locuințele să fie racordate la rețea ar fi nevoie de aproximativ 12 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.