Dramă într-o familie de pensionari. O femeie a fost găsită moartă în sufragerie, după ce s-a infectat cu coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

Dramă într-o familie de pensionari din Galați, unul dintre ei imobilizat la pat de ani de zile.

Soția, de 61 de ani, care îi purta de grijă cu devotament, a fost găsită moartă în sufragerie, de către pompierii alertați de rudele îngrijorate că niciunul dintre soți nu răspundea la telefon.

Bărbatul de 72 de ani agoniza în dormitorul apartamentului. Cei doi fuseseră testați în ajun pentru Covid-19 și după moartea femeii autoritățile sanitare au anunțat că în ambele cazuri, boala se confirmă.

Femeia însă a refuzat să meargă la spital, chiar dacă se simțea rău, pentru că soțul ar fi rămas singur și neajutorat.

Luni, la ora 12, femeia de 61 de ani a sunat la 112. Se simțea rău de o săptămână, avea febră și tușea, așa că a cerut să vină cineva de la Ambulanță, să o testeze pentru eventuala depistare de Covid-19. Abia la zece seara a reușit echipajul să ajungă la adresa familiei. În aceeași zi au mai fost prelevate probe pentru 150 de persoane.

Citește și
Bogdan Stanoevici
Fostul ministru și candidat la preşedinţie, Bogdan Stanoevici, a murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanță Galați: „Soția a spus că de o săptămână respira mai greu, că a luat legătura cu medicul de familie, care i-a prescris un tratament pe care îl lua de două zile și că nu poate să meargă la spital, având în vedere starea soțului care vorbele ei erau „mă chinui de opt ani de zile cu el, paralizat la pat"."

Asistenta de la Ambulanță le-a făcut ambilor soți testul rapid, care a ieșit negativ. Conform protocolului, le-a prelevat apoi probe pentru Real-Time PCR. A doua zi, o rudă alarmată că niciunul dintre soți nu-i mai răspundea la telefon, a chemat pompierii.

Eugen Chiriță, ISU Galați: „În acel moment nu mai răspundeau nici la telefon, nici la ușă. La adresa indicată s-a deplasat un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD. În locuință a fost găsită o persoană de 73 de ani imobilizată la pat, în stare febrilă și o femeie fără semne vitale, căzută în sufragerie."

Vecinii celor doi soți sunt șocați. Familia locuia de mai bine de 30 de ani în acel bloc și avea trei copii, plecați în străinătate. În ultimii ani, însă, soții se descurcau tot mai greu.

Vecină: „Soțul era de mai mulți ani la pat. Nu știu, opt, nouă ani."

Vecină: „A tușit, doar atât, nimic altceva și febră. Copiii sunt plecați în Italia, trei copii, sunt plecați cu toți în Italia."

După descoperirea nenorocirii, au venit și rezultatele pentru testul Real-Time PCR, care au confirmat îmbolnăvirea.

Liliana Iordăchescu, DSP Galați: „Au fost testați luni, 22 martie, iar pe 23 martie, marți, rezultatele PCR au ieșit pozitive pentru amândoi."

Soțul a fost transferat la un spital din Galați. În fața acestei drame, medicii le recomandă tuturor pacienților care au motive să suspecteze îmbolnăvirea cu SARS-CoV-2 să nu mai aștepte până în ultimul moment, pentru că starea de sănătate se poate înrăutăți în câteva ore.

Ionuț Băneșanu, Spitalul Clinic de Urgență Galați: „În prezent este stabil. El a fost testat ieri și a ieșit pozitiv pentru SARS-CoV-2, cu un AVC sechelar. S-a obținut transferul către un spital suport Covid. Recomandarea este unanimă: în momentul în care te simți rău suni la serviciul unic 112 Ambulanță. Se poate înrăutăți starea, mai ales la pacienți care sunt cu comorbidități."

Polițiștii au fost sesizați în acest caz și au deschis un dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Studiu: Schizofrenia, al doilea cel mai important factor de risc pentru deces asociat COVID-19, după vârstă
Studiu: Schizofrenia, al doilea cel mai important factor de risc pentru deces asociat COVID-19, după vârstă

Schizofrenia ar putea fi unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru deces asociat COVID-19, după vârstă, conform unui studiu recent, citat de Live Science.

Fostul ministru și candidat la preşedinţie, Bogdan Stanoevici, a murit
Fostul ministru și candidat la preşedinţie, Bogdan Stanoevici, a murit

Fostul ministru și candidat la preşedinţie, Bogdan Stanoevici, a murit în această dimineață, după ce s-a aflat în stare gravă din cauza complicațiilor medicale provocate de Covid-19.

O fetiţă de patru ani din Iaşi, infectată cu noul coronavirus, a decedat
O fetiţă de patru ani din Iaşi, infectată cu noul coronavirus, a decedat

O fetiţă de patru ani din Iaşi infectată cu noul coronavirus a decedat, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Cine e cea mai tânără victimă a Covid-19 în România. Aproape 9.000 de români sunt internați în spitale
Cine e cea mai tânără victimă a Covid-19 în România. Aproape 9.000 de români sunt internați în spitale

România a înregistrat primul deces al unui copil din cauza coronavirusului. Este vorba de un băieţel de doar 4 ani, din judeţul Mureş. Alte 52 de nume au fost adăugate e lista neagră a celor răpuşi de COVID 19 de sâmbătă şi până azi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.