De ce va purta mască şi după vaccin primul român vaccinat anti-COVID în SUA

×
Codul embed a fost copiat

Peste Ocean, la americani a început deja vaccinarea masivă a medicilor, ocazie cu care a fost vaccinat și primul român din America, un doctor din Constanța, stabilit de mulți ani, la New York.

Theo Trandafirescu este pneumolog și lucrează la secția ATI a unuia dintre cele mai mari spitale din New York. Are în grijă pacienți cu COVID 19 și pe 17 decembrie a primit prima doză de vaccin.

Theo Trandafirescu, medic terapie intensivă: „Am făcut prima doză acum două zile, următoarea doză la 21 de zile de la prima. Mă simt bine, nu am simptome, e vaccin sigur. O treime dintre cadre nu au fost vaccinate. Dacă noi vom prezenta reacții adverse, să poată interveni ei, să nu existe o problemă."

Theo Trandafirescu spune că a fost primul român vaccinat anti-COVID în Statele Unite. Este președintele Societății Române de Medicină de la New York și declară că autoritățile americane impun purtatul măști în public și măsurile de igienă și siguranță și celor care se vaccinează, adică societatea nu s-a relaxat, odată cu introducerea celor două vaccinuri, de la companiile Pfizer, și mai nou, Moderna.

Theo Trandafirescu, medic terapie intensivă: „Noi și vaccinați tot putem să fim purtători. Există o mică probabilitate, putem duce virusul mai departe, celor apropiați, familiei.

Citește și
Vaccin
Președintele care consideră că vaccinul anti-Covid transformă oamenii în crocodili
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: „Asta înseamnă că și după vaccin veți purta mască?”

Theo Trandafirescu: „Da."

Și la noi, autoritățile anunță că cele 10.000 de doze de vaccin care vor ajunge în România după Crăciun vor fi alocate celor 10 spitale COVID, aflate în linia întâi, unde aceleași autorități spun că 95% din personalul medical a acceptat vaccinarea.  Pentru spitalele suport COVID, procentul celor care acceptă vaccinul scade la 75% la medici și 50% la asistente, în timp ce pentru medicii de familie, procentul ajunge la 85%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mutațiile coronavirusului ar putea să reducă eficacitatea vaccinului? Ce spun experții din sănătate
Mutațiile coronavirusului ar putea să reducă eficacitatea vaccinului? Ce spun experții din sănătate

O nouă variantă a COVID-19 în Marea Britanie s-ar afla în spatele răspândirii mai rapide a infecțiilor în sud-estul Angliei, dar nu este prima dată când virusul suferă mutații de la începutul pandemiei.

Președintele care consideră că vaccinul anti-Covid transformă oamenii în crocodili
Președintele care consideră că vaccinul anti-Covid transformă oamenii în crocodili

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a lansat un atac vehement împotriva vaccinurilor contra COVID-19, neezitând să asigure că vaccinul de la Pfizer ar putea transforma persoanele vaccinate în "femei cu barbă" sau "în crocodil", conform AFP.

UE va achiziţiona 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Moderna
UE va achiziţiona 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul Moderna

Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de achiziţionare a 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul experimental împotriva COVID-19 produs de compania farmaceutică americană Moderna, a anunţat vineri aceasta din urmă, potrivit Reuters.

Cum arată Centrul național de stocare a vaccinului Covid-19. FOTO
Cum arată Centrul național de stocare a vaccinului Covid-19. FOTO

Institutul Cantacuzino și-a deschis porțile și a prezentat camerele frigorifice, în care vor fi depozitate serurile, dar și centrele de vaccinare.

Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două
Comparație între vaccinurile Pfizer și Moderna. Ce asemănări și diferențe sunt între cele două

Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat săptămâna trecută vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi este pe punctul de a da aviz favorabil şi celui realizat de Moderna.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.