Cazul Sorinei, discutat săptămâna viitoare în Parlamentul României

sorina
Pro TV

Comisia pentru abuzuri a Camerei Deputaţilor discută marţi petiţia privind cazul adopţiei fetiţei din Mehedinţi

Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor va lua în discuţie marţi cazul adopţiei fetiţei din Baia de Aramă, ca urmare primirii unei petiţii, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele comisiei, liberalul Ioan Bălan.

"Avem o petiţie formulată astăzi de către un cetăţean care reclamă presupuse abuzuri ale instituţiilor statului asupra copilului Sorina şi cere să audiem instituţii, persoane implicate şi să comunicăm public şi dumnealui, în scris, rezultatul şi concluziile audierilor. Noi vom avea plen la comisie probabil că marţi şi vom hotărî procedura pe care o vom urma: dacă vom face audieri, dacă vom face sesizări la instituţii să aşteptăm răspuns, asta vom aprecia la comisie", a precizat Bălan.

El a spus că există o procedură pe care trebuie să o îndeplinească petiţionarul şi în acest caz procedura este îndeplinită, iar comisia este obligată să ia în considerare petiţia.

"Noi avem trei-patru şedinţe la comisie pe perioada vacanţei parlamentare. Dacă situaţia o cere, vom solicita Biroului permanent să ne acorde posibilitatea să lucrăm la comisie şi pe perioada vacanţei, pentru că nu putem să aşteptăm două luni de zile, până în toamnă", a adăugat preşedintele comisiei.

Citește și
sorina
Autoritățile îi fac Sorinei viața tot mai grea. Adopția în SUA ar putea fi anulată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi, însoţiţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au descins vinerea trecută în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua o fetiţă de opt ani, dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Noi proteste în cazul Sorinei. Ce spun medicii care s-au ocupat de ea imediat după incident
Noi proteste în cazul Sorinei. Ce spun medicii care s-au ocupat de ea imediat după incident

Cazul Sorinei a scos din nou oameni în stradă. Aproape două sute de persoane, printre care și colegi de școală cu fata - au protestat în Baia de Aramă față de felul în care copila a fost luată din casa asistentei maternale.

Autoritățile îi fac Sorinei viața tot mai grea. Adopția în SUA ar putea fi anulată
Autoritățile îi fac Sorinei viața tot mai grea. Adopția în SUA ar putea fi anulată

Situaţia Sorinei, fetiţa de 8 ani adoptată legal de doi români stabiliţi în Statele Unite, se complică şi mai rău.

Dăncilă, despre cazul Sorinei. „Anchetele vor continua, pentru că sunt mai multe întrebări”
Dăncilă, despre cazul Sorinei. „Anchetele vor continua, pentru că sunt mai multe întrebări”

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit, marți, despre cazul Sorinei, fetița de 8 ani din Mehedinți luată de polițiști din casa asistentului maternal care a crescut-o, în ciuda protestelor acesteia.

Procurorul general contestă decizia de adopție a Sorinei și cere ca fata să nu iasă din țară
Procurorul general contestă decizia de adopție a Sorinei și cere ca fata să nu iasă din țară

Cazul Sorinei, fetiţa de opt ani care a fost luată cu forţa din casa asistenţilor maternali şi încredinţată părinţilor adoptivi, este în atenția procurorului general al României.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.