Barbatul cercetat penal că a lăsat să moară zeci de câini, filmat cum iese cu un câine din bloc

×
Codul embed a fost copiat

Au apărut noi acuzaţii în cazul bărbatului din Braşov cercetat penal că a lăsat să moară în chinuri zeci de câini la Prejmer, într-un adăpost neautorizat, deşi avea cu ce să-i hraneasca.

Deşi magistraţii au impus, pe lângă măsura controlului judiciar, şi restricţia de a mai deţine un animal, câțiva cunoscuți l-au văzut cum iese cu un câine din blocul în care locuiește.

De 3 săptămâni, de când s-au descoperit ororile din Prejmer, peste 24 de mii de oameni cer că suspectul să fie arestat preventiv şi pedepsit cu închisoarea.

Câțiva vecini de-ai individului, dar și alți iubitori de animale, susțin că l-au văzut în ultimele zile pe bărbat că scoate la plimbare un câine ţinut în lesa. L-au fotografiat și au depus plângere la poliţie.

Lucrătorii de la biroul de investigații criminale din cadrul poliției județene Braşov spun că animalul va fi confiscat şi dus într-un adăpost autorizat, dacă sesizarea se confirmă. Individul se afla sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care nu are dreptul să părăsească județul și nici să mai dețină sau să îngrijească animale.

Citește și
animale companie
Animalele de companie care au ajuns să facă bani pentru stăpânii lor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El nu a reuşit, deocamdată, să-i lămurească pe anchetatori cum de au murit câinii de la Prejmer, deşi în adăpost se aflau tone de mâncare pentru animale, iar el era sănătos şi putea să-i hrănească. Susţine că i-a iubit şi i-a îngrijit şi nu-şi explica ce s-a întâmplat acolo.

Între timp, la Braşov, cei revoltaţi de întreaga situaţie au anunţat un nou protest. Petiţia prin care oamenii cer pedeapsa cu închisoarea pentru acest om, a fost semnată pe internet de aproape 24 de mii de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Administratorul adăpostului în care au fost găsite cadavrele a zeci de câini, eliberat dupa 24 de ore
Administratorul adăpostului în care au fost găsite cadavrele a zeci de câini, eliberat dupa 24 de ore

Bărbatul din Braşov suspectat că a ucis, prin înfometare, circa 70 de câini, va fi eliberat din arestul poliţiei după 24 de ore petrecute acolo.

Animalele de companie care au ajuns să facă bani pentru stăpânii lor
Animalele de companie care au ajuns să facă bani pentru stăpânii lor

Cine spune că pisicile şi căţeii de companie nu participă la bunăstarea familiei se înşeală. În zilele noastre, în care internetul te poate transforma în câteva clipe într-o celebritate, foarte multe animale câştigă bani lunar.

Povestea lui Fletcher cel bătrân, care, deși bolnav, merge zilnic la măcelărie pentru un os
Povestea lui Fletcher cel bătrân, care, deși bolnav, merge zilnic la măcelărie pentru un os

A îmbătrânit, îl chinuie artrita și nu prea mai aude. Nimic, însă, nu-l oprește pe Fletcher, un labrador din Brisbane, să se ducă la măcelărie, unde primește un os.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.