Banii din taxe și impozite sunt strânși tot mai greu de fisc. Adrian Câciu vorbește despre o colectare „neagresivă”

×
Codul embed a fost copiat

Chiar dacă este o presiune uriașă pe bugetul României, banii din taxe se strâng tot greu. România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea veniturilor din impozite și contribuții sociale.

Asta face ca România să fie nevoită să se împrumute, pentru a acoperi cheltuielile pe care le are cu salariile, pensiile și ajutoarele sociale. Iar printre cei mai mari datornici sunt inclusiv companii pe care chiar statul le controlează.

Stăm aproape cel mai prost din Uniunea Europeană la banii strânși din contribuții, taxe și impozite. Doar 27,3% din ceea ce produce economia noastră, adică 322 de miliarde de lei, înseamnă aceste dări, potrivit statisticii europene pe 2021. Cel mai rău stă Irlanda, dar asta pentru țara e aproape un paradis fiscal, cu taxe mici. Media europeană este de aproape 42%. Bulgaria, care are impozite mai mici decât noi, se claseză mai bine. Fruntașă este Danemarca, statul care strânge din taxe aproape 50% din PIB.

Facem acum o comparație cu 2020. Vedem că la noi a fost un progres, dar infim. Multe țări și-au îmbunătățit situația veniturilor. Așa că în 2021, la nivelul Uniunii, toate taxele strânse au urcat cu 520 de miliarde de euro, până la un total de peste șase mii de miliarde.

Deşi suntem codași în Europa, Ministrul Finanțelor vorbeşte despre o colectare "neagresivă".

Citește și
Ministrul Finanțelor nu e de acord cu măsura propusă chiar de el, de supraimpozitare. ”Nu vă spun”
Ministrul Finanțelor nu e de acord cu măsura propusă chiar de el, de supraimpozitare. ”Nu vă spun”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: „Colectarea taxelor şi impozitelor trebuie să fie corectă, echilibrată şi neagresivă, iar distribuirea veniturilor să ne asigure îndeplinirea unor obiective, unor ţinte pe termen mediu şi lung."

Dar evaziunea fiscală sărăcește bugetul cu 16 miliarde de euro anual, potrivit estimărilor șefului Fiscului.

Adrian Bența, specialist fiscal: „Sunt foarte multe forme de evaziune fiscală, pornind de la mica evaziune, micul magazin care nu dă bonul fiscal, până la marile companii internaționale care transferă profiturile prin prețuri de transfer, o parte din profituri pleacă ”

Reporter: Cum pleacă profiturile?

Adrian Bența, specialist fiscal:Îndatorez o firmă din România, dându-i împrumuturi când ea nu are nevoie, și plătesc dobânzi către societatea-mamă, deci sunt o multitudine de astfel de situații prin care profiturile pleacă din România.”

Pentru a crește colectarea, ANAF a îndesit controalele, inclusiv în mediul online. Însă autoritățile nu au reușit să gestioneze problema datoriilor făcute chiar de companiile de stat.

În topul listei Fiscului cu 35.000 de datornici, apar societăți controlate de stat ca CFR Marfă - cu 1,7 miliarde de lei restanțe. Alte exemple sunt Compania Națională a Huilei, Complex Energetic Hunedoara și Societatea pentru Închiderea Minelor.

ANAF stă prost și la recuperarea banilor de la cazurile ajunse în instanță. În jumătate de an, a încasat doar 91 de milioane de lei din executări silite și valorificări de bunuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul a adoptat modificările la Codul Fiscal. Ce taxe și impozite plătim de la 1 august
Guvernul a adoptat modificările la Codul Fiscal. Ce taxe și impozite plătim de la 1 august

Guvernul a adoptat vineri forma finală a ordonanței de modificare a Codului Fiscal. Ministrul de Finanțe Adrian Câciu a anunțat că o parte dintre măsuri vor intra în vigoare la 1 august, dar vor fi și câteva care se vor aplica de la 1 ianuarie 2023.

Ministrul Finanțelor nu e de acord cu măsura propusă chiar de el, de supraimpozitare. ”Nu vă spun”
Ministrul Finanțelor nu e de acord cu măsura propusă chiar de el, de supraimpozitare. ”Nu vă spun”

Criticat chiar de partenerii de coaliție după ce a vorbit de taxe pe lux pentru cei cu mai multe case și mașini, dar și despre noi impozite, ministrul Finanțelor dă înapoi.  

Primăria Sectorului 6 anulează datoriile la taxe şi impozite mai mici de 40 lei
Primăria Sectorului 6 anulează datoriile la taxe şi impozite mai mici de 40 lei

Contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, care nu mai figurează cu bunuri mobile şi imobile înregistrate în evidenţele fiscale ale Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 vor fi scutiţi de plata datoriilor sub 40 lei.

Cozi la ghișeele de taxe și impozite. De ce s-au înghesuit oamenii din prima zi lucrătoare a anului 2022
Cozi la ghișeele de taxe și impozite. De ce s-au înghesuit oamenii din prima zi lucrătoare a anului 2022

După o tradiție nescrisă, dar autentic romanească, mulți și-au început anul la coadă.

Studiu: Fiecare leu investit de stat în educație aduce 8 lei la buget. Cât se cheltuie pentru un copil, până la absolvire
Studiu: Fiecare leu investit de stat în educație aduce 8 lei la buget. Cât se cheltuie pentru un copil, până la absolvire

Fiecare leu pe care statul român îl investeşte într-un ciclu complet de educaţie (de la nivel preşcolar la postuniversitar) generează 8 lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite şi contribuţii, arată un studiu Deloitte comandat de World Vision.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.