Aproximativ 300 de cadre medicale de la Spitalul Victor Babeș stau în spații de cazare

medici
Inquam

Conducerea spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale dr. ”Victor Babeș” din București a transmis pentru Pro Tv că până în prezent aproximativ 300 de cadre medicale sunt cazate în hoteluri puse la dispoziție de Primăria Municipiului București.

Aici este vorba despre personalul care a hotărât să nu meargă acasă după program. De asemenea, conducerea a mai informat că, prin sposorizări, li se asigură trei mese pe zi și transport spital-hotel și retur.

Spitalul are o capacitate totală de 490 de paturi, toate destinate bolnavilor cu Covid-19. În spital sunt internați până în prezent peste 200 de bolnavi, niciunul în stare gravă.

Totodată conducerea spitalului a mai precizat pentru Pro Tv că personalul medical este testat pentru SARS CoV-2 și până în prezent un număr de 25 de persoane sunt infectate.

 

Citește și
macelarie
Întreprinzătorii locali din țara noastră se unesc pentru a putea supraviețui crizei provocată de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
America se pregătește pentru ce e mai rău:
America se pregătește pentru ce e mai rău: "Va fi multă moarte în următoarele două săptămâni”

"Va fi multă moarte în următoarele 2 săptămâni!". Este avertismentul dur, dat de președintele Donald Trump compatrioților săi. 

Întreprinzătorii locali din țara noastră se unesc pentru a putea supraviețui crizei provocată de coronavirus
Întreprinzătorii locali din țara noastră se unesc pentru a putea supraviețui crizei provocată de coronavirus

Cu efectele crizei economice tot mai vizibile, mai mulți întreprinzători locali s-au unit pentru a-și salva afacerile. Și implicit angajații.

La Suceava, epidemia de Covid-19 a scăpat de sub control. Nelu Tătaru: „Un focar ce trebuie rezolvat militar”
La Suceava, epidemia de Covid-19 a scăpat de sub control. Nelu Tătaru: „Un focar ce trebuie rezolvat militar”

„Suceava este un focar scapat de sub control, un focar ce trebuie rezolvat militar”. A spus-o, astăzi, ministrul Sănătății și o arată, zilnic, cele întâmplate la spitalele de acolo.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.