Nu reușeau să facă copii, iar acum au 15 și unul pe drum. De ce soții Hernandez consideră primul născut o „minune”

patty hernandes are 16 copii

Un cuplu care nu au folosit niciodată contraceptive așteaptă acum cel de-al 16-lea copil. Cu adevărat neobișnuit este că femeia nu putea rămâne gravidă, iar de când s-a întâmplat prima oară, copiii au început să apară unul câte unul.

Patty și Carlos Hernandez s-au chinuit la început doi ani să facă un copil, și nu au folosit niciodată contraceptive. Cei doi soți, care locuiesc în Charlotte, Carolina de Nord, sunt oameni cu frica lui Dumnezeu. S-au cunoscut la biserică, în anul 2007.

De atunci, doi ani s-au chinuit să aibă un moștenitor, chiar și cu rugăciuni adresate Mântuitorului.
Apoi, s-a întâmplat ceva, iar în familie a început parcă să „plouă” cu copii!

În aproape 12 ani, femeia a adus pe lume 15 copii, iar acum îl așteaptă pe cel de-al 16-lea, relatează „The Mirror”.

Patty are acum 38 de ani.

Citește și
autobuz copii accident tunel
Autobuz plin cu copii, accident într-un tunel. Imagini dramatice de la fața locului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A rămas gravidă la fiecare trei luni după o naștere

Binecuvântarea de la Dumnezeu, crede Patty, a venit o dată cu nașterea primului copil, Carlos jr, acum în vârstă de 12 ani. De atunci, a rămas gravidă la aproximativ trei luni după fiecare naștere.

Soții cred că „este voia lui Dumnezeu” să aibă atâția copii, și fac sex în fiecare zi, a mărturisit femeia. „Este voia Domnului, dacă ne va da 30 de copii, atunci atâția vom avea” a mai spus ea.

Toate numele copiilor încep cu litera C, în onoarea lui Carlos, tatăl. Pentru cel de-al 16-lea, încă pe drum, cuplul nu a ales un nume.

„Am început cu unul și am ajuns cu 16. Nu ne-am imaginat că vor fi atât de mulți. Dacă am încercat să rămân însărcinată timp de doi ani, cred că corpul meu nu era pregătit atunci. Dumnezeu a făcut minunea, L-am rugat să ne dea unul și ne-a adus atâția, am rămas gravidă la fiecare trei luni după naștere” a mai spus femeia.

Familia numeroasă locuiește într-o casă cu cinci dormitoare și caută acum o locuință și mai mare. Patty este din Guatemala iar Carlos din El Salvador iar bărbatul are experiența unei familii numeroase, pentru că a crescut cu 11 frați.

Mâncarea și strictul necesar îi costă 480 de dolari pe săptămână, iar cuplul a înființat o firmă de curățenie pentru a-și acoperi cheltuielile.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care o familie e scoasă cu forța din avion, deoarece copilul de 3 ani nu purta mască
Momentul în care o familie e scoasă cu forța din avion, deoarece copilul de 3 ani nu purta mască

O familie a fost evacuată cu forța dintr-un avion, pentru că ar fi refuzat să le pună mască celor doi copii, unul de un an și 7 luni și celălalt de trei ani, scrie Daily Star.

Autobuz plin cu copii, accident într-un tunel. Imagini dramatice de la fața locului
Autobuz plin cu copii, accident într-un tunel. Imagini dramatice de la fața locului

Un autobuz plin cu copii a lovit piciorul unui pod, într-un tunel, pentru că șoferul nu era obișnuit cu gabaritul mașinii. Părinții victimelor spun că era în prima zi de muncă.

Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Lucrurile nu stau chiar așa
Dr. Craiu, despre riscul infectării la școală sau grădiniță: Lucrurile nu stau chiar așa

Doctorul Mihai Craiu a fost invitat în emisiunea ”Doctor de bine”, relizată de Liliana Curea, pentru a-i liniști pe părinții care își trimit copiii la școală sau la grădiniță. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.