România ocupă un loc rușinos și la recuperare fizică. Întreaga poveste, într-o nouă ediție a emisiunii „România, te iubesc!”

×
Codul embed a fost copiat

România ocupă un loc rușinos și la capitolul recuperare fizică. Există locuri în care s-ar putea face, dar clădirile sunt abandonate din cauza unor funcționari incompetenți.

Și mai gravă este situația în cazul reabilitării persoanelor care consumă droguri.

Există o singură clinică acreditată de statul român să facă o astfel de terapie. Este privată. Asta deși crește, alarmant, numărul consumatorilor de droguri.

Întreaga poveste într-o nouă ediție, a emisiunii „România, te iubesc!”

În această clădire din care bucăţi de pereţi se prăbuşesc funcţionează Institutul Naţional de Expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă. Aproape 6 mii de pacienţi sunt internaţi în fiecare an aici. Pentru recuperarea lor, locul e dotat cu bazine de înot care n-au fost gândite însă şi cu rampa de acces. Aşa că stau acoperite cu placaj de aproape 20 de ani.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Duminica la România, te iubesc îi cunoaşteţi pe cei care sunt vinovaţi pentru lipsurile de aici. Daniel Baciu, preşedintele Casei naţionale de pensii este unul dintre ei.

Oraşul Bălan, Harghita. În această clădire ar fi trebuit să funcţioneze o comunitate terapeutică pentru reabilitarea consumatorilor de droguri.

Clădirea din Bălan e goală şi se dărâma. Despre necesitatea unor astfel de centre se discută în România mai bine de 20 de ani. Până acum, nu s-a întâmplat. Asta în condiţiile în care creşte numărul consumatorilor şi scade vârsta de la care tinerii se apucă de droguri.
droguri

Multe milioane de lei a aruncat statul român în centrele pentru comunităţi terapeutice. Degeaba.

Autoritățile își împachetează neputința și incompetența în secretomanie. Peste tot sunt semne care avertizează că acest centru nu trebuie să fie fotografiat. Dincolo de multele milioane de lei care au fost aruncate aici, în acest loc se puteau salva vieți. Dar nu s-a întâmplat.

Duminică, ajungem şi la spitalul de psihiatrie de la Voila, singurul loc din România în care se pot trata minorii cu adicţii.

Eugen Hriscu, medic psihiatru:
Din păcate, până în prezent, România nu a avut niciun centru de tratament specific al dependenței de droguri la minori. De nenumărate ori, eu și colegii mei am fost în situația de a le spune părinților aşteptaţi să facă 18 ani”.

Spitalul Voila îşi schimba faţa cu bani din donaţii. Ce e de făcut, unde îşi pot găsi leac oamenii cu adicţii, ce ar trebui să facă autorităţile sunt întrebări la care răspundem duminicĂ la „România, te iubesc!”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 2 iunie 2024.

Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate
Motivul pentru care țara noastră nu a reușit să facă modernizări prin investiții cu bani europeni pentru căile ferate

„Pe drum spre Europa” partea a III-a. Avem una dintre cele mai bogate rețele de cale ferată din Europa, dar și cea mai învechită și proastă.

Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023
Cum au ajutat banii europeni la dezvoltarea aeroporturilor din țara noastră care au înregistrat un vârf de călători în 2023

„Pe drum spre Europa” partea a II-a. Orice cetățean al Uniunii Europene are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre, iar asta a ajutat, în primul rând transportul aeronautic.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.