Guvernul decide modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Se implementează deciziile CCR

judecator
Shutterstock

Modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri. Executivul a transmis că urmărește armonizarea cu decizii ale Curții Constituționale.

Potrivit unui anunţ al Guvernului României, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri ar urma să fie incluse, între altele, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, precum şi a altor acte normative, şi Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.

Modificarea Codului Penal vizează, potrivit Ministerului Justiţiei, care a iniţiat proiectul, punerea în aplicare a mai multor decizii ale Curţii Constituţionale.

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Ulterior acestei date, Curtea Constituţională a pronunţat mai multe decizii de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate cu privire la texte din actul normativ menţionat. Legiuitorul a promovat deja intervenţii legislative pentru punerea în acord a legislaţiei cu o parte dintre aceste decizii, în vreme ce altele nu au fost urmate de demersuri legislative cu acest scop”, se arată în expunerea de motive.

Ministerul Justiţiei detaliază deciziile care se vor pune de acord şi cum ar urma acestea să afecteze Codul Penal.

Citește și
medici
Adrian Streinu-Cercel cere includerea în Codul penal a ultrajului împotriva personalului medical. Care este pedeapsa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prezentul proiect de lege are în vedere modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exclusiv pentru punerea în acord a dispoziţiilor din actele normative menţionate cu prevederile Constituţiei, aşa cum acestea din urmă au fost interpretate prin decizii ale Curţii Constituţionale de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate referitoare la aceste acte normative”, se mai arată în documentul citat.

Integrarea modificărilor CCR

Şi proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative vizează transpunerea unor decizii ale CCR.

De la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală), fiind sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a realizat analize aprofundate asupra unor instituţii reglementate în acest act normativ, pronunţând şi decizii de admitere a excepţiilor - unele dintre acestea fiind simple (extreme), iar altele intermediare (cu rezervă de interpretare). Unele dintre aceste decizii de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate au fost urmate de intervenţii legislative, realizate prin intermediul unor legi sau ordonanţe de urgenţă, prin care s-a realizat punerea în acord a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală cu Constituţia, aşa cum aceasta a fost interpretată prin decizii ale Curţii Constituţionale, dar pentru altele nu s-a realizat această punere în acord. Întrucât, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, legiuitorului îi revine în continuare obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, a fost elaborat prezentul proiect de lege”, se arată în Expunerea de motive.

Şedinţa de Guvern este programată pentru miercuri, la ora 12.00.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deputații vor să modifice Codul Penal astfel încât actul sexual cu un minor mai tânăr de 16 ani să fie considerat viol
Deputații vor să modifice Codul Penal astfel încât actul sexual cu un minor mai tânăr de 16 ani să fie considerat viol

Actul sexual cu un minor mai tânăr de 16 ani ar putea fi considerat viol, chiar dacă ambele persoane au fost de acord să întrețină relații intime.

Adrian Streinu-Cercel cere includerea în Codul penal a ultrajului împotriva personalului medical. Care este pedeapsa
Adrian Streinu-Cercel cere includerea în Codul penal a ultrajului împotriva personalului medical. Care este pedeapsa

Propunerea de includere în Codul penal a noţiunii de ultraj împotriva personalului medical a fost prezentată de preşedintele Comisiei de sănătate a Senatului, Adrian Streinu-Cercel, în întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Poţi ajunge la închisoare dacă nu faci nimic. Prevederea mai puţin cunoscută din Codul Penal
Poţi ajunge la închisoare dacă nu faci nimic. Prevederea mai puţin cunoscută din Codul Penal

Cei care nu ajută o persoană aflată în pericol sau care nu anunță autoritățile imediat despre ea riscă să ajungă în spatele gratiilor sau să fie amendați, conform legislației penale în vigoare în momentul de față

Codul penal ar putea fi modificat după accidentul provocat de Mario Iorgulescu
Codul penal ar putea fi modificat după accidentul provocat de Mario Iorgulescu

Şoferii care ucid involuntar cu maşina, după ce au condus băuţi sau drogaţi, trebuie trimişi după gratii.

Ce s-a întâmplat în Serbia după crime asemănătoare cu cele din Caracal
Ce s-a întâmplat în Serbia după crime asemănătoare cu cele din Caracal

Parlamentul din Serbia a adoptat în luna mai mai multe amendamente la Codul Penal, printre care şi Legea Tijana, care prevede închisoarea pe viaţă fără drept de eliberare condiţionată pentru crime asemănătoare celor petrecute la Caracal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.