Augustin Zegrean: Kovesi ar putea primi o interdicție de părăsire a țării

Augustin Zegrean
Agerpres

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a susținut că Laura Codruța Kovesi ar putea primi chiar și o interdicție de a părăsi țara.

Fostul preşedinte al CCR crede că fosta şefă DNA ar putea fi obligată să nu părăsească țara.

"Da, ar putea fi obligată. Deci măsurile acestea preventive există în codul de procedură penală, pot fi aplicate. Nu ar încurca foarte tare lucrurile pentru că procedura aceasta este în desfășurare și dacă ea a fost declarată ca fiind pe primul loc până acum, nu se vor opri cu asta. Adică vor putea să aștepte până când se va rezolva problema aceasta pentru că oricum procuratura aceasta va fi funcțională din 2022, din câte știu eu" a spus Augustin Zegrean la Digi24.

”Vorbind serios, nu cred că va afecta cu nimic procedura care se desfășoară acolo la Bruxelles pentru desemnarea procurorului general pentru că la Bruxelles lumea știe despre prezumția de nevinovăție. Acolo se știe și se respectă. Prezumția aceasta este foarte veche și, fără ea, lumea ar fi într-un mare dezastru. Ea încă se bucură de prezumția de nevinovăție, chiar dacă unii se bucură că ea a fost citată la procuratură. Și dacă nu ar fi exista nicio legătură între candidatura ei , lumea tot ar face legătura între chemarea ei la Parchet și asta. Pentru că așa ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, când un om vrea să zboare, să îi tăiem aripile" a mai declarat Augustin Zegrean.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că, în cursul serii de miercuri, a primit o citaţie din partea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în justiţie, în calitate de suspect, ea adăugând că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Judecătorul care și-a criticat colegele din dosarul Iorgulescu: Acțiunea inculpatului „demonstrează o faptă intenționată”
Judecătorul care și-a criticat colegele din dosarul Iorgulescu: Acțiunea inculpatului „demonstrează o faptă intenționată”

„Mario Iorgulescu nu trebuia condamnat pentru omor, ci, eventual, pentru ucidere din culpă” - a fost concluzia a doi dintre cei trei membri ai completului de la ÎCCJ, care au anulat pedeapsa de aproape 14 ani de închisoare și au dispus rejudecarea cazului.

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie este definitivă
Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie este definitivă

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis la Parchetul Militar, printr-o decizie luată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea este definitivă.  

O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu. Finalizarea expertizelor medico-legale ale răniţilor, întârziată
O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu. Finalizarea expertizelor medico-legale ale răniţilor, întârziată

Judecătoria Mangalia a amânat miercuri pentru 18 octombrie judecarea în procesul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, anul trecut în localitatea 2 Mai.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.