Avem 20 de unități de învățământ în categoria de risc seismic, deși guvernanții vorbeau de 118. Lista completă

sală de clasă
Profimedia

39 de clădiri care aparțin unităților de învățământ din România sunt încadrate în categoria de risc seismic I, se arată într-un comunicat de presă remis de Guvern.

Dintre acestea, 21 sunt clădiri în care se desfășoară, în prezent, activități școlare, 15 având destinația săli de clasă sau laboratoare, restul având alte destinații (cămin, sală de sport, alte destinații).

"Este prioritar să urgentăm reabilitarea și consolidarea clădirilor cu risc seismic în care își desfășoară activitatea școlile, spitalele și clădirile publice", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Săptâmâna trecută, guvernanții au anunțat că în țara noastră există 118 şcoli încadrate în gradul I de risc seismic.

"Cele 118 şcoli care sunt la acest moment în evidenţele autorităţilor statului român, indiferent de numele acelei autorităţi, ca fiind în situaţie de risc seismic gradul 1, mai ales în contextul recentului cutremur din regiunea Oltenia, ele vor fi prioritate pentru programele guvernamentale", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Citește și
Universitățile de la noi organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța
Universitățile din România organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lista unităților de învățământ care au în uz câte o clădire, încadrată în clasa I de risc seismic:

I. Clădiri cu destinația săli de clasă/laboratoare:

1. Școala Gimnazială Filipeni, județul Bacău;

2. Grădinița cu Program Normal Ferestrău (Oituz), județul Bacău;

3. Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, județul Brăila;

4. Școala Gimnazială Nr. 1 Adunații Copăceni, județul Giurgiu;

5. Școala Gimnazială Nr. 3 Voluntari, județul Ilfov;

6. Colegiul Național Pedagogic Vasile Lupu, județul Iași;

7. Grădinița cu Program Normal „Al.I. Cuza”, județul Iași;

8. Grădinița cu Program Normal Nr. 20 Baia Mare, județul Maramureș;

9. Școala Gimnazială, comuna Dulcești, județul Neamț;

10. Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, județul Olt;

11. Grădinița cu Program Normal Broșteni, județul Olt;

12. Școala Primară Dîmbu (Băicoi), județul Prahova;

13. Grădinița cu program normal Deleni, județul Suceava;

14. Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara;

15. Școala Gimnazială „Angela Gheorghiu” Adjud, județul Vrancea.

II. Clădiri cu altă destinație

1. Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” București - sală de sport;

2. Clubul Sportiv Școlar Ilfov - 2 clădiri (un spațiu profesori și un spațiu grădiniță);

3. Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Brănești, județul Ilfov - cămin;

4. Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași - anexă;

5. Casa Corpului Didactic județul Ilfov - cămin.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Firmele cu capital străin din România investesc în școli de meserii. Elevii învață, dar primesc și bani
Firmele cu capital străin din România investesc în școli de meserii. Elevii învață, dar primesc și bani

Pentru că găsesc greu oameni calificați, firmele cu capital străin din România investesc în școli de meserii. La Sighișoara, de exemplu, două companii renovează fostul atelier mecanic de la Liceul Tehnologic.

Universitățile din România organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța
Universitățile din România organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța

Centre universitare de prestigiu din România sau din străinătate organizează școli de vară sau cursuri pentru elevi și adulți, care vor să își perfecționeze cunoștințele.

Ciucă: 2500 de şcoli din România vor beneficia de finanţare pentru a preveni părăsirea timpurie a şcolii
Ciucă: 2500 de şcoli din România vor beneficia de finanţare pentru a preveni părăsirea timpurie a şcolii

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că va fi aprobat un guvern prin care 2500 de unități de învățământ din România vor beneficia de finanțare pentru a preveni părăsirea timpurie a școlii.

Spitale, școli și unități militare din România, în pericol să ia foc. Care a fost cauza
Spitale, școli și unități militare din România, în pericol să ia foc. Care a fost cauza

Un dosar exploziv, instrumentat de Poliția Română, scoate la iveală modul în care inconștiența și nepăsarea unor oameni de afaceri au pus în pericol viețile a sute de mii de români.

Școli model în România. Elevii au condițiile adecvate pentru cursurile fizice și online
Școli model în România. Elevii au condițiile adecvate pentru cursurile fizice și online

Câteva școli unde predarea online şi regulile de siguranţă sanitară pentru elevi, în contextul pandemiei, pot fi sursa de inspiraţie pentru directorii tuturor unităţilor de învăţământ din ţară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.