Cum încearcă România să atragă turiștii străini, la târgul de turism din Madrid. Buget aproape dublu față de anul trecut

×
Codul embed a fost copiat

România promovează destinații turistice din toate regiunile la primul târg internațional de profil din acest an organizat la Madrid.  

După ce au dat greș de câteva ori, cei din delegația noastră au pregătit acum diverse activități, și speră să convingă cât mai mulți străini să ne viziteze. Bugetul alocat este aproape dublu față de anul trecut.

Timp de 5 zile o serie de peisaje vor rula pe monitoarele amplasate la standul României de la târgul de turism din Madrid. Vizitatorii sunt așteptați cu produse românești și diverse activități meșteșugărești.

Florian Nedelcu, agent de turism: „Târgul de turism de la Madrid pentru noi este unul dintre cele mai importante”.

Deplasarea a costat aproximativ 116.000 de euro, dublu față de anul trecut. O agenție de turism promovează circuitele turistice între 5 și 10 zile, în orașe precum București, Brașov ori Suceava. Străinii sunt invitați să stea la conac și să guste produse tradiționale.

Citește și
targ turism
Ce au descoperit doi soți la Târgul de Turism din București. Își doresc o vacanță în Antalya
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lucian Rus, secretar de stat: „Ne dorim să promovăm city-break-urile, ne dorim să promovăm rutele culturale cu care ne mândrim, gastronomia românească și nu în ultimul rând cultura, civilizația și istoria”.

Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut în 11 luni au ajuns în țara noastră peste 13 milioane de turiști străini, în creştere cu 16,9% faţă de perioada similară din 2022. Totuși, mulți au ales România pentru că este o destinație ieftină.

Turiști străini: „Iubesc România. Cred că noi în Spania avem o idee care nu este adevărată despre România care este o țară frumoasă. Mâncarea este delicioasă, iar oamenii sunt foarte drăguți”.

Turiste: „Noi am căutat un loc unde să fie frig și ne-am gândit că România nu este un loc tipic în care să mergi și ne-am decis să venim aici. Vrem să vizităm mai multe locuri. Mergem la Brașov, Sibiu”.

Turiste: „Am un prieten aici și de asta am venit. Suntem de două săptămâni aici și nu avem nici un plan. Până acum este minunat. Am fost la Brașov, Sinaia”.

România are un potențial uriaș pentru turism, spun specialiștii.

Ciprian Enea, consultant turism: „Orice eveniment care susține turismul românesc este de bun augur. Atunci când vorbim despre turism trebuie să luăm în calcul două componente. Pe de-o parte vorbim de componenta economică, ne dorim să încasăm cât mai bine, ne dorim să avem un PIB la care turismul să contribuie cât mai mult pentru că avem acest potențial formidabil. Pe de altă parte, în momentul în care faci turism, faci practic imaginea României”.

Anul acesta România va participa la 16 târguri naționale și internaționale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum sunt întâmpinați vizitatorii la cel mai mare târg de turism al României
Cum sunt întâmpinați vizitatorii la cel mai mare târg de turism al României

E nevoie de creativitate pentru a pune în valoare destinații turistice interesante la cel mai mare târg de turism al României.

Ce au descoperit doi soți la Târgul de Turism din București. Își doresc o vacanță în Antalya
Ce au descoperit doi soți la Târgul de Turism din București. Își doresc o vacanță în Antalya

Planificarea unei vacanțe este acum mai ușoară ca niciodată, iar cei chibzuiți urmăresc din timp ofertele online și obțin reduceri serioase.  

Ofertele de la Târgul de Turism al României. Unii au plătit cu magneți de frigider
Ofertele de la Târgul de Turism al României. Unii au plătit cu magneți de frigider

Cine are deja gândul la vacanţă poate găsi oferte bune pentru concediul de vară. Pe multe le puteţi consulta la Târgul de Turism al României, unde s-au adunat peste 300 de expozanţi.

Case de vacanţă făcute din containere maritime, cea mai ieftină variantă. Pot fi montate oriunde
Case de vacanţă făcute din containere maritime, cea mai ieftină variantă. Pot fi montate oriunde

Cei care visează la o casă de vacanţă în vârf de munte sau pe malul mării, îşi pot cumpăra locuinţe făcute din containere maritime.

”Brad Pitt” al R. Moldova a adus țara în top 10 destinații pe 2018
”Brad Pitt” al R. Moldova a adus țara în top 10 destinații pe 2018

Cu puţină imaginație şi strategii bine puse la punct, străinii ne arată cât de ușor pot fi atrași turiștii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.