Simona Halep anunță că nu va participa la Roland Garros 2021

Simona Halep
Getty

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, vineri, pe Instagram, că nu va participa la turneul de la Roland Garros din cauza accidentării pe care a suferit-o recent la Roma.

''Cu inima grea anunţ retragerea mea din turneul de la Roland Garros din acest an. Din nefericire, ruptura musculară de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp pentru recuperare, iar perioada rămasă este prea scurtă'', a explicat Halep.

''Retragerea dintr-un turneu de Grand Slam contravine instinctelor şi aspiraţiilor mele de sportiv, dar este decizia potrivită şi singura pe care o puteam lua. Gândul că nu voi fi la Paris mă întristează, dar îmi voi concentra energia pe recuperare, voi fi optimistă şi sper să revin pe teren imediat ce se va putea'', a mai scris Halep în postare, adăugând că va fi prezentă la Roland Garros în 2022.

Pe 12 mai, Simona Halep era nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Ulterior, Halep a anunţat că are o mică ruptură în musculară partea superioară a gambei stângi, urmând ca din 17 mai să înceapă recuperarea în România, la piscină şi sală.

Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2008 la junioare, iar apoi în 2018 la senioare, pierzând alte două finale, în 2014 şi 2017. La ediţia de anul trecut ea s-a oprit în optimile de finală.

Citește și
Halep a primit rezultatul RMN-ului efectuat în Italia. Cât de gravă e accidentarea de la Roma
Halep a primit rezultatul RMN-ului efectuat în Italia. Cât de gravă e accidentarea de la Roma
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Halep ratează turneul de la Roland Garros din cauza accidentării. „Sunt șanse mici să particip”
Halep ratează turneul de la Roland Garros din cauza accidentării. „Sunt șanse mici să particip”

Simona Halep a revenit, vineri, în România, după ce a evoluat şi s-a accidentat la turneul de la Roma. Sportiva se deplasează cu greutate, ajutată de o cârjă.

Halep a primit rezultatul RMN-ului efectuat în Italia. Cât de gravă e accidentarea de la Roma
Halep a primit rezultatul RMN-ului efectuat în Italia. Cât de gravă e accidentarea de la Roma

Simona Halep, 29 de ani, locul 3 WTA, a anunțat, vineri, că RMN-ul pe care l-a efectuat în Italia a confirmat faptul că a suferit o ruptură musculară în timpul meciului cu Angelique Kerber, din turul al doilea al turneului de la Roma.

VIDEO. Halep a abandonat la Roma, după ce s-a accidentat. „Am ruptură musculară la gamba stângă”
VIDEO. Halep a abandonat la Roma, după ce s-a accidentat. „Am ruptură musculară la gamba stângă”

Simona Halep a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.